Primele impresiile ale tânărului de 22 de ani din Malawi care s-a mutat de curând în Botoșani, într-un oraș al extremelor.
Sloganul de țară al republicii Malawi este „Inima caldă a Africii”. Undeva în sud-estul continentului, la peste 10.000 de kilometri depărtare de România distanță rutieră, respectiv 6.500 de kilometri distanță aeriană, scrie Libertatea.
Una dintre țările relativ sigure din Africa, chiar dacă nu este bogată, măcar este curată și organizată.
De aici a pornit în viață actualul fundaș al lui FC Botoșani, Charles Petro, 22 de ani, care deja a strâns 27 de selecții pentru naționala țării sale.
După ce și-a luat inima în dinți și a schimbat continentul, pentru o viață mai bună și o carieră apreciată, africanul a ajuns în Republica Moldova, mai exact la Sheriff Tiraspol. Avea doar 19 ani când a ajuns acolo, în Transnistria, la începutul pandemiei de coronavirus.
„M-am adaptat și fiindcă erau mulți străini. A fost important pentru maturizarea mea, să fiu într-un loc nou, departe de casă, să învăț să mă descurc singur și printre necunoscuți. De aceea, când am sosit la Botoșani, mi s-a părut mult mai ușor. Mai trebuie să mă adaptez la frig, în rest sunt bine.
În România este o viață mai simplă, din toate punctele de vedere, decât la Tiraspol. Oricum, am văzut în ambele țări situații care mi-au adus aminte de Africa natală. Adică nu sunt numai oameni bogați, sunt și oameni cu nevoi, i-am văzut din autocar, chiar dacă n-am interacționat direct cu ei. Peisajele sunt frumoase, mai ales primăvara, când e multă verdeață, este o viață simplă la voi”,
a povestit Petro.
Charles a avut posibilitatea să lucreze în țara sa cu un român. Selecționer în Malawi este Mario Marinică, 58 de ani, român de-ai noștri, din București. El i-a recomandat să aleagă Liga 1 după trei campionate și Cupa Moldovei cu galben-negrii din Tiraspol.
„Mi s-a spus că România mă va ajuta mult să cresc în carieră, este ceea ce vreau, întrucât îmi doresc să mă afirm. Am găsit o țară plină de contraste. Oameni bogați, oameni mai puțin bogați, cei ce au mașini scumpe, cum vezi în filmele de la Hollywood, cei ce umblă cu căruța cu niște cai, unii chiar slăbănogi”,
a completat apărătorul lateral.
S-a adaptat la viața din nordul Moldovei, de dincoace de Prut.
„Nu este greu să te adaptezi în România datorită oamenilor. Și la Tiraspol s-au purtat bine cu mine, dar românii sunt mai ospitalieri, mai calzi. Am sesizat că la Botoșani se vorbește cam aceeași limbă ca la Chișinău, nu prea am înțeles, inițial. Apoi, mi s-a zis că, odată, ați fost în aceeași țară, de aceea și unii oameni din Republica Moldova vorbesc limba română. M-am prins eu că este adevărat, se face mâncare bună, și acolo, și aici”,
a mai povestit africanul.
Mâncarea, oamenii, modul în care sunt priviți străinii și chiar limba par a fi elemente care îi ajută pe cei care ajung în tara noastră să se simtă ca „acasă".