Povestea emoționantă a cățelului care mergea zilnic la mormântul stăpânei sale: El este Hachiko al nostru GALERIE FOTO

Întâmplarea a fost povestită de medicii veterinari care au cutreierat, în ultimele săptămâni, satele județului Botoșani.

 

Într-un sat salvatorii s-au oprit în marginea unui cimitir, unde zăriseră un câine care părea să fie bolnav.

 

Așa a ieșit la iveală și povestea lui: mergea la mormântul femeii care îl îngrijise până în urmă cu câteva săptămâni. Bătrâna a murit, însă cățelul nu s-a despărțit de stăpâna lui, după cum mărturisesc medicii veterinari de la TrioVet.

 

„Ne-am oprit în drumurile noastre prin sate, în marginea unui cimitir, să lăsăm niște mâncare unui câine pe care l-am zărit pe drum, iar dincolo de gardul cimitirului am văzut acest cățel ce părea bolnav. Un trecător ne-a spus că ar fi fost câinele unei bătrâne ce a murit cu câteva săptămâni în urmă și de atunci hoinărește pe străzi”,

medicii de la Clinica TrioVet

 

Starea cățelului era, însă, deosebit de gravă, spun medicii.

 

”Cred ca ajutorul în cazul lui nu putea să mai aștepte, deoarece era plin de căpușe și babesioza într-o fază destul de avansată și era probabil de zile întregi nemâncat și nebăut. Nu aveam multe speranțe că va supraviețui, însă în urma tratamentului starea lui merge spre bine”,

medicii de la Clinica TrioVet

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store