Pentru toți cei care au învățat ce e respectul și onoarea alături de frații din cartier din Botoșani. Este mesajul lui Alex, un mesaj uneori dureros, alteori optimist. O poveste din trei țări despre muzică, despre rap și hip-hop, despre vremuri tulburi sau iubiri pierdute.
Alex Ungureanu trăiește în Anglia. Cu sufletul acasă, la Botoșani. Cântă despre viață, prieteni, iubiri năruite, speranțe care se așază peste visuri uitate. ”O mână sus” este melodia abia lansată și pe care Alex (cu numele de artist AlleK) o dedică ”fraților din cartier”.
”Nu vin din capitală, unde-s tonele de bani/ Vin din inima Moldovei, Primăverii, Botoșani”
”Dacă mă întrebi pe mine, în cartier e școala vieții/ Aici m-am înfruptat din plăcerea tinereții/ Tot aici am învățat definiția frăției/ Că e greu să ai familie, pe pământul României”
”Eram toți la “Pelinescu”, magazinul de pe colț/ Cu un suc la dozator, ne vedeam toți mai cu moț/ Eram doar niște copii și visam la mai departe/ Acum frații sunt părinți, cu toți în străinătate”
S-a regăsit întotdeauna în muzică. Și muzica s-a regăsit în el. S-a născut în 1992, atunci când România, iar Botoșaniul nu făcea excepție, își trăia fericită copilăria după deceniile de comunism. Erau anii în care părinți și copii deopotrivă se avântau în valurile libertății, experimentând și chiar riscând orice necunoscut.
Generația lui Alex a trecut cu avânt peste anul 2000 și a îndrăznit să își apere teritoriile cu greu cucerite. Prietenii de cartier și muzica au devenit mai importante decât orice vis ori plan de viitor. Nu a îndrăznit din prima să se apropie de muzică, ne mărturisește astăzi Alex Ungureanu, s-a apropiat mai întâi de dans.
”Muzica, pentru mine, a fost întotdeauna un mod de a mă regăsi. Încă din primul an al liceului am înființat, împreună cu un bun prieten, Fabi, o trupa de dans, “Fashion”. Așa am reușit să mă apropii mai mult de scenă și de ceea ce înseamnă spectacolul”,
Alex Ungureanu, botoșănean din Londra
Dansul l-a pregătit pentru armonie, pentru ritm. Dansa cu muzica pe buze. Și îi plăcea să vadă oamenii fericiți.
”Nu am avut curajul să apar pe o scenă, cu un microfon în mână și să îmi exprim emoțiile prin versuri, tocmai din acest motiv am preferat să o fac prin dans”,
Alex Ungureanu
La sfârșitul liceului a părăsit nu doar Botoșaniul, ci și dansul. S-a trezit într-un amfiteatru universitar, la Iași. Pe care după numai un an avea să îl lase în urmă… Și odată cu el și România.
”Iașul era un oraș mult mai dezvoltat, pe toate planurile, însă, cu toate astea, casa natală, Botoșani, îmi era mereu în suflet. Nu am rămas mult acolo și după un an am hotărât să pun pauza studiilor și să părăsesc țara. Am ajuns în Italia. O lume nouă pentru mine, în care m-am adaptat destul de repede, având în vedere că părinții mei erau deja acolo”,
Alex Ungureanu
În Italia a experimentat munca de jos. Despre care avea să scrie mai târziu, înțelegând greul, durerea, înțelegând tăcerea celor mulți plecați peste hotare.
Alex aducea cu el entuziasmul, forța, puterea de a visa. Mai ales că acolo, în Italia, s-a produs și miracolul: întâlnirea cu scena.
”Am lucrat ca spălător de vase, într-un restaurant. Eram fericit că aveam un loc de muncă. Ceva care îmi asigura traiul necesar. Dar nu m-am oprit aici și am sperat la mai mult. Am trecut prin toate etapele în acel restaurant. De la spălător de vase la piccolo, la ospătar, iar în cele din urmă am ajuns să ocup poziția de cap-barman. Eram mândru de mine. În paralel cu munca de la restaurant, am avut norocul să cunosc un creator de modă. Așa am ajuns să fac un ban în plus, pozând și defilând, ca model. Cu toate astea, îmi lipsea lucrul cel mai important: Muzica”,
Alex Ungureanu
A început să transforme fiecare minut liber în cuvinte. Scria versuri, compunea melodii. Nu le distribuia, adaugă imediat, ci le păstra pentru el. Îi plăcea sa se asculte, glumește astăzi.
Iar miracolul nu a întârziat prea mult. El îi spune ”întâmplare amuzantă”!
”Am avut noroc de la Dumnezeu, pentru că, printr-o întâmplare amuzantă, am cunoscut un producător muzical, care m-a invitat la o probă. Am acceptat, bineînțeles, și am ajuns să fiu, pentru prima oară, într-un studio muzical. Aveam emoții mari, pentru că în fata mea se aflau oameni cu experiență. Îmi amintesc și acum cuvintele lor: “Alex. Alege-ți o bază muzicală și arată-ne ce stii!” Acela a fost momentul când am cântat cu toată forța mea. Așa am ajuns să intru în domeniul muzical. Să cunosc mult mai bine ce înseamnă muzica”,
Alex Ungureanu
Însă Alex nu se afla în Italia în vacanță. Munca zilnică începea să îi restricționeze tot mai mult pasiunea. După doi ani de muncă a renunțat la muzică.
”Nu aveam suficient timp să lucrez la locul de muncă, ce-mi aducea pâinea zilnică, iar muzica încă nu îmi aducea câștiguri mari”,
Alex Ungureanu
Ar mai lua și astăzi aceeași decizie? Categoric nu!
”Am greșit atunci ca am făcut asta. După 4 ani petrecuți în Italia am hotărât sa părăsesc țara și să mă mut în Anglia”.
O viață nouă, același vis. Și o țară în care se regăsea mai mult decât în Italia.
”Am ajuns aici cu multe temeri. Nu știam dacă e bine ce fac, dar voiam ceva nou. Aveam multe amintiri ce mă legau de Italia și sincer, nu le voiam in mintea mea. Regatul Unit m-a surprins într-un mod plăcut, pentru că am cunoscut aici o bunătate a oamenilor, ce nu o întâlnisem pe niciunde. Am început și aici să lucrez de jos. Un bun prieten m-a ajutat să îmi găsesc chirie, un loc de muncă și m-a învățat mersul lucrurilor în Regat. Am lucrat într-o fabrica la început. Acolo am cunoscut mulți romani. Fiecare dintre ei, cu povesti de viață diferite. De la fiecare am învățat câte ceva”,
Alex Ungureanu
Până la muzică nu a mai fost decât un pas. Poveștile lor de viață l-au făcut să se reapuce de muzica.
”Am început să compun și sa transpun în melodii, emoțiile mele, cât și ale lor. Am reușit să cresc în carieră, schimb diferite joburi, în cele din urma, ajungând la un loc de munca, care-mi permitea să mă ocup și de muzica, în paralel. Am început să investesc în mine și în muzica”,
Alex Ungureanu
Și-a achiziționat aparatura, pentru a-și crea propriul studio muzical, în locuința proprie. Nu e cea mai performantă, însă e suficient cât să producă melodiile.
În Anglia a fost, din nou, la un pas de a renunța la muzică. Fiorii muzicii începeau să se amestece cu fluturii din stomac. Dragostea lui Alex nu era pregătită, probabil, atunci.
”Ne-am iubit, însă eu nu am fost sincer în totalitate cu ea. Asta m-a făcut să o pierd. Probabil si distanța dintre noi a contribuit la greșelile mele, ea fiind în Botoșani, iar eu în Marea Britanie. În momentul în care am pierdut-o mi-am dat seama că în viață trebuie să lupți pentru tot ceea ce iubești și să tratezi totul cu sinceritate. Faptul ca am devenit o persoană nouă și că mi-am continuat visul cu muzica i se datorează ei. Și pentru asta îi mulțumesc”,
Alex Ungureanu
Cu lecții pierdute sau învățate, cu experiențe dureroase sau mai fericite, Alex s-a cufundat în muzică. Și nu doar în muzică, ci și în propriul trecut care de la an la an se aduna tot mai mult în urmă-i. Așa s-a născut melodia ”O mână sus (pentru frații din cartier)” - video jos
”Am produs multe melodii, însă ultima piesa e cea care m-a reîntors în timp. în zilele copilăriei și adolescentei din orașul natal, Botoșani și cartierul Primăverii. Viața de cartier, în perioada copilăriei mele, a fost, din punctul meu de vedere, plină de învățături”,
Alex Ungureanu
Cartierul, pentru Alex, înseamnă Botoșani, Primăverii. Și prietenii. Cartierul, în viziunea copilului de demult, nu avea visuri. ”Pentru că noi le trăiam deja”.
”Eu vin din generația 1992. Atunci m-am născut. Perioada 2000-2006 m-a educat mult, pentru că noi nu aveam multe lucruri materiale. Nu aveam timp să avem visuri, pentru că le trăiam deja. Îmi amintesc cum, după orele de școală, ajungeam acasă, îmi aruncam ghiozdanul și fugeam afară, să mă întâlnesc cu prietenii din cartier. Aveam jocurile copilăriei și asta ne făcea fericiți. Alergam, țipam cât ne țineau plămânii, ne certam între noi, dar în cele din urmă ne îmbrățișam, ne împăcam și ne bucuram de ceea ce aveam”,
Alex Ungureanu
Copilăria în cartier a fost o fericire pe care cei de astăzi – părinți și copii – aproape că nu o mai înțeleg. Tehnologia a preschimbat percepțiile, astăzi există frici, temeri, nesiguranță. Societatea de astăzi respectă alte reguli.
”Nu știu dacă astăzi s-ar putea repeta acele lucruri pe care le aveam noi, pentru că era tehnologiei a ajuns la un nivel avansat și nu cred că mulți copii și adolescenți de astăzi ar putea sa renunțe la ceea ce înseamnă tehnologie. Noi, pe atunci, aveam “tehnologia” noastră: un tub cu săgeți, făcut din foile caietelor dictando, o minge cu multe petece pe ea, o pereche de crampoane chinezești, care se rupeau și se toceau, la cât le foloseam în parcarea din spatele blocului, jocurile de grup și multe altele”,
Alex Ungureanu
Chiar dacă se află încă în Anglia, Alex se mai întoarce din când în când acasă. Și știe că într-o zi o va face definitiv. Deocamdată revine cum știe el mai bine: prin muzică.
”Melodia “O mâna sus” transpune acea perioada în versuri. Am ținut să punctez anumite lucruri importante din cartierul în care am crescut, cum ar fi magazinul de pe colț, Pelinescu. I se spunea așa după numele de familie al proprietarului. Acolo ne adunam, toți băieții și fetele din cartier, la cel mai bun suc: sucul de la dozator”,
Alex Ungureanu
Cu toate că timpurile s-au schimbat, este sigur că Botoșaniul a rămas la fel de frumos, plin de oameni plăcuți și talentați.
”Anul acesta voi reveni in țara, pentru că am diferite proiecte muzicale și surprize pentru ascultători. Unul dintre proiecte, ce va fi lansat în luna aprilie, e colaborarea cu Lucian Colareza. Sunt foarte bucuros că am reușit să-l cunosc și să colaborez cu Lucian, el având deja multe proiecte mari pe care le-a realizat și multe melodii cu artiști, la fel de buni ca și el. Două exemple ar fi BUG Mafia și F Charm. Sper ca mesajul piesei “O mâna sus” să fi ajuns la sufletul oamenilor care știu cu adevărat bucuriile și zilele din cartier”,
Alex Ungureanu
Știe că mai este mult de muncă. Însă, de departe, după ani de muncă printre străini, a învățat multe despre viață. A identificat diferențele, a învățat și din greșelile altora. Țara lui, orașul lui, are nevoie în primul rând de oameni care să poată trăi la fel cum o fac în afară. ”Vrem o țară ca afară” nu mai este doar un slogan pentru ei. Ci un principiu pe care ar fi gata să îl pună în practică. Dar nu vor reușit niciodată fără ajutorul statului, al administrației, al societății care să schimbe sistemul din rădăcini.
”Din punctul meu de vedere, Botoșaniul - cât și România - are nevoie de o “voce” care să aducă pe plaiurile noastre ceea ce este în străinătate. Un sistem educațional care să le permită copiilor o dezvoltare diferită și să îi încurajeze în dorințele lor. De exemplu, nu am văzut niciodată o emisiune TV în care să te învețe cum să schimbi un bec. Poate sună ciudat, dar țara - cât și orașul nostru - are nevoie de așa ceva.
Avem nevoie de oameni care să modeleze copiii, nu să îi preseze cu lucruri, posibil nu vor fi folosite de aceștia. Iar principala problemă cred că sunt banii. E nevoie de bani pentru educația unui copil, iar în România, asta este o adevărată problemă. Ești angajat cu salariu minim, din care plătești taxe, impozite, facturi și la final nu rămâi cu ceva ce ar trebui să fie îndeajuns pentru a nu avea grija zilei de mâine”,
Alex Ungureanu
Alex nu disperă. Nu devine victima propriilor neputințe. Și nici nu renunță la visuri, așa cum nu a renunțat niciodată, indiferent de cât de greu i-a fost.
”Sunt sigur că aceste lucruri se vor schimba și în curând vom fi la același nivel cu țările europene, în care aceste probleme nu există. Cred în România. Cred în Botoșani. Spun asta pentru că, atunci când voi avea copii, eu vreau să crească pe pământ românesc”,
Alex Ungureanu
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
