POVESTEA copilului din Botoșani cu minte sclipitoare RESPINS , pentru că are „sindromul genialității”

Ştie pe de rost toate frecvenţele posturilor de radio din România, toate zilele de naştere ale prezentatorilor tv şi ale fotbaliştilor de la FCSB. Are o memorie sclipitoare şi o inteligenţă peste medie.

 

Cu toate acestea, Tony, e considerat un "copil defect". Pentru că are sindromul genialităţii, care i-ar fi atins şi pe Mozart, şi pe Einstein, şi pe Hawking.

 

Povestea lui a ajuns la Observator TV, în cadrul campaniei Ajut Eu, Dar la noi, în această lume strâmbă, plină de prejudecăţi şi discriminare, pe Tony toată lumea l-a respins. El vrea să fie prezentator tv. Şi până când va veni aici, să îi predau locul la acest pupitru, vă spun că povestea acestui băieţel este în primul rând pentru noi un motiv să spunem Ajut Eu.

”Mă numesc Tony Mihailov și am 13 ani. Sunt un băiat politicos, iubitor, cuminte și ascultător”. Prezentarea ar putea continua, la fel, şi în engleză, şi în cine ştie ce alte limbi străine o fi reuşit Tony să mai înveţe de când am terminat noi filmarea şi până azi.

 

Tony Mihailov, elev: Îmi place să cânt, să dansez și să mă joc pe calculator. La școală scriu, învăț și primesc note bune și acum mă simt foarte bine.

 

Se simte foarte bine când o are pe mama alături şi când e înconjurat de oameni care il trateaza ca pe un copil normal. Ceva ce Tony încearcă sa dovedească, în fiecare zi, de 13 ani, de când a venit pe aceasta lume.

 

Tony Mihailov, elev: Eu sunt mai diferit.

 

 

Mia Mihailov, mama lui Tony: De mic ne-am dat seama ceva ca ar avea o problemă, deoarece nu vorbea. Am crezut ca poate o sa-si dea drumul. Tot credeam ca o sa-si revina. Vazandu-l ca memoreaza, scrie, am crezut ca nu o sa fie vreo problema. Problema am descoperit-o abia atunci cand a trebuit să-l înscriu la grădiniță si nu a fost primit. L-am dus într-o zi o ora, am fost chemata, bineinteles, ca nu putea sa-l stapaneasca.

 

Tony avea ADHD si sindrom asperger. O formă de autism despre care se spune ca e, de fapt, o formă de exprimare a genialităţii. Era mereu agitat, greu de stăpânit, dar avea o inteligenţă sclipitoare şi o memorie incredibilă a cifrelor. Reţinea fără niciun efort zilele de naştere ale oamenilor pe care îi admira foarte mult.

 

Tony Mihailov, elev: Îmi place Mihai Morar, care s-a născut miercuri, 14 octombrie 1981 la Baia Mare și Daniel Buzdugan, născut luni, 23 septembrie 1974, la Iași.

 

Şi reproducea, dintr-o suflare, toate frecvenţele posturilor de radio din România.

 

Tony Mihailov, elev: București 89 FM, Slobozia 93,9 FM, Călărași 94,3, Constanța 107,5. Eforie Nord 100,6 FM. Galați 94,8. Tulcea 101,8. Topolog 95,8 FM. Focșani 89,4. Bacău 92,5. Comănești 90,3. Botoșani 93,1.

 

Vă rugăm să ne credeţi pe cuvânt că ni le-a spus pe toate, fără greşeală. Mama nu a acceptat să îl trateze altfel decât ca pe un copil genial. Şi a luptat din răsputeri ca băiatul să fie acceptat într-o şcoală de masă. Deşi au fost multe bariere, deşi copiii din clasă îl priveau ca pe un ciudat.

 

Click AICI pentru continuarea articolului

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store