POVESTEA achitării directorilor de la Modern Calor în dosarul DNA în care a fost atrasă și o companie de top: O încâlceală contractuală cum nu întâlnești în fiecare zi

Pe data de 28 iulie 2017 procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava descindeau în birourile șefilor de la Modern Calor, compania orașului aflată în subordinea Consiliului Local. Era vizat un contract care asigura mentenanța a două motoare de cogenerare încheiat între Modern Calor și Elsaco Electronic.

 

Originile anchetei penale 

 

Odată ridicate documentele, procurorii au pornit un maraton de audieri, fiind chemați angajați ai companiei de termoficare, funcționari din cadrul Primăriei Botoșani, dar și reprezentanți ai Elsaco.

 

În ianuarie 2018 s-a făcut trimiterea în judecată a șapte persoane, inclusiv trei foști directori de la Modern Calor.

 

Inculpații

 

Pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul, Florin Sandu, director general al SC Modern Calor SA Botoșani, societate cu capital integral de stat.

 

Pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul, Denisia Agapie, director economic în cadrul SC Modern Calor SA și Ion Diaconu, la data faptei director tehnic și împuternicit al directorului general.

 

Pentru complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul, Claudiu Ursache, la data faptei șef serviciu financiar contabil în cadrul SC Modern Calor SA, Cristian Puflea, șef atelier exploatare furnizare dispecerat, SC Elsaco Electronic SRL, Aurelian Anghelache și Ovidiu  Butnaru, reprezentanți ai SC Elsaco Electronic SRL.

 

DNA spune că a fost atribuit un contract fără licitație

 

Contractul vizat de procurori a fost încheiat la data de 19 iunie 2013, între SC Modern Calor SA și o asociere de firme al cărei lider era SC Elsaco Electronic SRL. Anchetatorii au suspicionat că în relația contractuală nu au fost respectate dispozițiile legale. Serviciile de mentenanță pentru cele două module de cogenerare erau necesare urmare a implementării proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Botoșani pentru perioada 2009 – 2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice”, finanțat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu.

 

„S-a dispus în mod nelegal urmarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare cu ofertantul, respectiv asocierea Elsaco Electronic și Electroalfa Internațional, întrucât nu fuseseră identificate motive tehnice din care să rezulte că aceste două societăți aveau posibilitatea să presteze acest gen de servicii, ignorându-se în mod intenționat existența unicului operator economic (furnizorul celor două motoare de cogenerare), autorizat să presteze activități de service pe teritoriul României”,

au arătat procurorii în rechizitoriu.

 

Serviciile din contract cedate unei alte firme

 

Odată contractul încheiat, serviciile nu au fost prestate de firmele din asociere, ci de unicul operator autorizat, respectiv SC TEB Energy Business SA din București cu care a fost încheiat un al doilea contract, la un preț mai mic. Firmele din asociere ar fi furnizat doar cantitățile de ulei necesare ungerii motoarelor, însă ar fi perceput tarife pentru servicii de mentenanță, de aici rezultând prejudiciul calculat de procurori care s-a ridicat la 2.364.449 de lei.

 

Șefii de la Modern Calor au fost acuzați că au acceptat facturi la plată pentru serviciile de mentenanță care în realitate nu ar fi fost prestate de firmele cu care unitatea municipalității avea contract.

 

După un proces care a durat mai bine de cinci ani, toți inculpații au fost achitați în acest dosar.

 

Motivările instanței pe baza probelor administrate la proces

 

În cazul lui Florin Sandu, acuzat de abuz în serviciu, instanța a remarcat că din probatoriul administrat nu ar fi reieșit o lipsă de diligență din partea fostului director. Respectiv că nu și-ar fi dat silința pentru a apăra interesele, mai ales pe cele financiare, ale societății.

 

În completare arată că „art. 297 din Codul Penal definește abuzul în serviciu ca neîndeplinirea unui act care intră în atribuțiunile de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă a acestora”. Iar modalitatea prin care sunt conduse societățile comerciale cu capital de stat este clar stipulată în Legea nr. 31/1990 care împarte răspunderea directorilor cu membrii Consiliului de Administrație. Mai pe înțelesul tuturor, că directorii unei companii duc la îndeplinire sarcinile trasate de administratori. Iar aici instanța a constatat o împărțire a răspunderii decizionale la nivelul companiei de stat, între administratori și directori.  

 

Și Primăria și-a dat cu stângul în dreptul

 

La nivel mai larg, gradul de răspundere a fost ridicat de judecători inclusiv la nivelul autorității contractante, adică Primăria Botoșani, care avea calitatea de beneficiar al proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Botoșani pentru perioada 2009 – 2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice”.

 

Primăria ar fi fost înștiințată despre necesitatea semnării contractului de mentenanță pentru cele două motoare de cogenerare. Conducerea Modern Calor a fost informată de Primărie că trebuie să încheie acest contract pentru întreținerea motoarelor, cu respectarea contractului de lucrări pentru proiectul mai sus menționat, care ar fi fost încheiat cu SC Elsaco Electronic, în calitate de lider și SC Electro Alfa Internațional, SC Aquaterm, SC Confort ca asociați și cu unic subcontractant cu SC Termoproiect. Care ar fi avut o clauză în acest sens, prin care cei care au realizat contractul să realizeze și mentenanța.

 

Numai că, niciuna dintre firme nu era autorizată pentru asigurarea acestui serviciu.

 

Iar o altă variantă ar fi fost organizarea unei licitații pentru atribuirea contractului de mentenanță, numai că în România exista un singur operator autorizat pentru această activitate, respectiv SC TEB Energy Business SA din București.

 

 

Decizii contradictorii de la șefii din Primărie 

 

Imediat după încheierea contractului au fost avansate soluții diferite, aceste inadvertențe nefiind imputabile directorului Florin Sandu.

 

Neclaritățile nu ar fi fost înlăturate de Primărie, în ciuda numeroaselor ședințe care au avut loc pe acest subiect. Confuzia ar fi reieșit și din probele administrate, fiind oferit exemplul fostului administrator public al Primăriei, Adriana Zăiceanu, care a fost întrebată de instanță dacă s-a exprimat pentru necesitatea încheierii unui contract cu Elsaco, iar răspunsul a fost: „Poziția mea a fost că trebuie încheiat un contract de mentenanță, dar nu m-am exprimat din punct de vedere tehnic cu privire la acest aspect”. Iar apoi la altă întrebare, să răspundă la fel de lămuritor: „Dar nu înseamnă că ceea ce a făcut operatorul (Modern Calor n.n.) a fost greșit”.

 

A fost audiat și martorul Paul Vieriu, care în cursul urmăririi penale a declarat inițial că nu cunoaște ceva despre împrejurările în care a fost încheiat contractul de mentenanță, dar a participat la o ședință în care s-a stabilit ca aceasta să cadă în sarcina utilizatorului, pentru ca apoi să precizeze că s-a pronunțat în mod constant pentru încheierea contractului de mentenanță cu respectarea prevederilor în materie de achiziții publice. În instanță a declarat: „În ceea ce privește mentenanța... trebuia făcută de cel care câștiga licitația”, cu precizarea că Primăria nu avea obligația de a încheia contractul cu firmele câștigătoare.

 

În concluzie, în cazul lui Florin Sandu instanța nu a identificat vreun act defectuos efectuat în exercitarea atribuțiilor sale legate de încheierea contractului de mentenanță, care să impună raportarea la vreo dispoziție din legislația primară ce ar fi fost încălcată urmare a lipsei de diligență, concluzia fiind aceea că fapta nu există”.

 

Directorii ar fi acționat în conformitate cu cerințele din contract

 

Un alt aspect reținut de judecători și considerat relevant a fost acela că, „prestațiile efectuate corespund cu cele stabilite în caietul de sarcini, în capitolul dedicat obligațiilor prestatorului și achizitorului, fiind astfel rezonabil că personalul asocierii s-a supus cerințelor venite din partea personalului Modern Calor, cerințe de altfel tehnice și care au ținut de buna funcționare a motoarelor, sub toate aspectele”.

 

Cât despre localizarea unui eventual prejudiciu în dauna Modern Calor „costurile mentenanței începând cu data punerii în funcțiune și până la finele anului 2020 au fost evidențiate ca element de cost ce stă la baza formării prețului de vânzare a energiei termice și electrice. Prin urmare, nu se poate reține producerea unui prejudiciu”. Pentru aceste considerente instanța a considerat că activitatea directorilor Florin Sandu, Ion Diaconu și Denisia Agapie nu prezintă valențe infracționale.

 

Modern Calor s-a constituit parte civilă pentru suma de 3.295.259 de lei, din care 2.364.449 lei a fost reținută în sarcina lui Florin Sandu, iar diferența de 930.809 lei în sarcina tuturor inculpaților din dosar.