Avantajul terenului propriu pare să fie fructificat şi de fundaşul central transferat de la Victoria Brăneşti, Andrei Poverlovici care a afirmat în cadrul conferinţei de presă organizată joi, 13 octombrie la clubul local că, speră ca speranţele adversarilor de a obţine cele trei puncte puse în joc să rămână la stadiul de dorinţă.
Jucătorul a mai subliniat că victoria poate fi materializată numai dacă roş-alb-albaştrii vor menţine ritmul din etapa precedentă când au reuşit să învingă fosta divizionară A, Gloria Buzău. „Toată concentraţia noastră este asupra meciului de duminică. Noi ne dorim cele trei puncte, cu siguranţă dacă vom fi la fel de concentraţi ca la ultima etapă eu sunt sigur că le vom obţine, iar după aceea de vom gândi la meciul cu Mangalia. E loc de mai bine, va fi mereu loc de mai bine, chiar dacă nu a fost rău sper ca de la etapă la etapă să fie din ce în ce mai bine şi să îmi aduc aportul cât mai mult asupra rezultatelor şi asupra jocului. Şi noi ne-am dus etapele trecute în deplasări cu speranţe mari, nu am reuşit, la fel sper să nu reuşească nici cei de la Snagov”, a afirmat Andrei Poverlovici.
Totodată, jucătorul a mai menţionat că un joc bun făcut de colegii de echipă ar putea transforma criticile de care a avut parte FC Botoşani în ultimele săptămâni de zile şi care s-au reflectat în articolele apărute în mass media locală. „Jocul nostru contează, în rest pe mine nu mă interesează ce spun alţii. Deşi nu prea citesc presa locală am văzut că au apărut nişte articole care ne-au deranjat pe toţi, numai prin jocul nostru putem schimba asta”, a mai precizat jucătorul de la FC Botoşani. (G.E.)