Ionuţ Parfente, directorul departamentului de Achiziţii Legume şi Fructe Kaufland, spune că peste 50% din marfa expusă pe rafturile magazinelor companiei provine din România.
În în ceea ce priveşte produsele agroalimentare, doar pe sectorul legume, fructe şi carne Kaufland nu depăşeşte procentul de 51%, impus prin modificările aduse legii 321/2009 privind comerţul cu produse alimentare, denumită colocvial „legea supermarketurilor” sau „legea 51% produse româneşti”.
„Avem peste 50% din produsele din magazine cu ţara de origine România. Din 2005 am ales să susţinem producţia autohtonă. La nivel de achiziţie putem spune ca 100% din sistemul de panificaţie este din produse provenite din România, 150 de furnizori de panificaţie ne livrează zilnic. La ouă, 90% sunt cumpărate din România, iar la miere 60%. În ultimii 10 ani am încercat să mărim numărul de produse lactate cu articole provenite din România, care acum este mai mare de jumătate din întreg sortimentul de lactate”, a spus Ionuţ Parfente, directorul departamentului de Achiziţii Legume şi Fructe Kaufland, prezent la conferinţă „Fermierii României”, un eveniment organizat de Mediafax în parteneriat cu Agrointeligenţa.
Acesta își dorește ca în rețeaua de hypermarketuri la care lucrează să se vândă în viitor 100% carne de porc cu provenienţă din România.