Posturi disponibile la o instituție din Botoșani, prin transfer la cerere – DETALII

Este vorba despre trei posturi.

 

Cum se face transferul la cerere

 

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Botosani, în conformitate cu prevederile art. 502 alin. (1) lit. c) și art. 506 alin. (1) lit. b), alin. (2), (5) și (8) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 32 alin.(2) lit.b din Legea cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, anunță ocuparea trei funcții publice de executie prin transfer la cerere .

 

Transferul la cerere se face pe o funcţie publică vacantă de acelaşi nivel, cu respectarea categoriei, clasei şi gradului profesional al funcţionarului public, sau într-o funcţie publică vacantă de nivel inferior, cu îndeplinirea condițiilor de studii, de vechime şi a condiţiilor specifice pentru ocuparea funcţiei publice, prevăzute în fişa postului pentru funcția publică conform prevederilor art.506 alin.(2) și alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează :

 

Posturile disponibile

 

Serviciul Analiza Pieței Muncii și Economie Socială-Compartiment relații cu angajatorii:

  1. Inspector, clasa I, grad profesional superior (1 post)
  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minim 7 ani

Serviciul Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani-Punct de lucru Saveni

  1. Consilier, clasa I, grad profesional superior (1 post)
  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minim 7 ani
  •  

 

Compartiment juridic și relații cu publicul :

  1. consilier juridic, clasa I, grad profesional superior (1 post)

-    studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științelor juridice

-    vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minim 7 ani

 

Funcţionarii publici interesaţi vor depune, în termen de 20 de zile de la data afişării anunţului la avizierul instituţiei şi pe pagina de internet la adresa https://www.anofm.ro/?agentie=Boto%C8%99ani&page=0&idpostare=15516  , la registratura Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani din str.Colonel Tomoroveanu nr.2 următoarele documente:

  • cererea de transfer,
  • curriculum vitae (în format european),
  • copie a actului de identitate,
  • copii ale actelor de studii și ale altor documente care atestă efectuarea unor specializări
  • adeverință eliberată de instituția angajatoare care să ateste calitatea de angajat și funcția pe care o ocupă în prezent si gradul profesional
  • copiile documentelor care atestă vechimea în muncă și în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice.

 

Alte detalii

 

Copiile vor fi legalizate sau însoțite de documente în original, care vor fi certificate de un reprezentat al compartimentului Resurse Umane, Salarizare, Comunicare și Secretariatul Consiliului Consultativ din cadrul AJOFM Botoșani.În situaţia în care vor depune cereri de transfer mai mulţi funcţionari publici pentru această funcţie publică de execuție vacantă, AJOFM Botoșani va organiza un interviu cu toţi funcţionarii publici solicitanţi.

 

Data, ora și locul susținerii interviului se vor publica pe pagina de internet a AJOFM Botoșani , la adresa https://www.anofm.ro/?agentie=Boto%C8%99ani&page=0&idpostare=15516.

 

In cazul în care există câte un singur funcționar public înscris pentru ocuparea prin transfer la cerere a posturilor vacante, acesta este declarat admis,aprobându-i-se solicitarea de transfer la cerere de catre conducerea instituției.

 

Relații suplimentare se pot obține la doamna Corduneanu Mihaela Corina, inspector superior , telefon 0231536791, în intervalul orar 08.00-16.30 de luni până joi si între orele 8.00-14.00 în zilele de vineri, adresa de e-mail [email protected]

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store