Posturi de medici deblocate la Spitalul Judeţean Mavromati

 

Din cauza deficitului acut de personal de care se plânge de ceva timp conducerea celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, Consiliul Judeţean în subordinea căruia se află Spitalul Mavromati a decis deblocarea a unor posturi de medici şi organizarea de concursuri pentru ocuparea acestora.

Preşedintele Consiliului Judeţean a declarat că deja sunt înregistrate solicitări din partea unor medici de valoare care ar dori să revină la Botoşani. „Le-am aprobat, astăzi au Comitet Director să mai angajeze vreo şapte medici pe mai multe specialităţi pe oncologie, reanimare, terapie intensivă, dar nu le ştiu pe toate. Tot ce au solicitat şefii de secţii, le-am aprobat. Ştiu că este un medic de la Iaşi care vrea să revină la Botoşani şi scoatem la concurs pentru că avem nevoie de medici”, a spus Florin Ţurcanu.
De asemenea, şeful CJ susţine că va bugeta aceste posturi dat fiind faptul că medicii buni aduc un plus valoare şi astfel va creşte şi numărul pacienţilor care nu vor mai fi nevoiţi să depăşească graniţele judeţului pentru a se trata. „Medicii respectivi dacă îşi fac treaba, produc bani, pentru că ei vor avea pacienţi pentru care noi vom deconta bani. Eu nu am o cheltuială în plus cu medicul, pot avea cu administrativul dacă aduc pe unul să plimbe mapa, dar banii eu de la CAS iau după numărul de pacienţi. Dacă am un medic bun, în loc să se ducă pacientul la Suceava, Iaşi sau Bucureşti, vine la Botoşani”, a mai spus şeful CJ. Conducerea Spitalului Mavromai încearcă încă de anul trecut să obţină aprobarea pentru deblocarea unor posturi de la nivelul unităţii medicale.
CITEŞTE:
 „Mavromati” primeşte „o gură consistentă de oxigen” de la Guvern