Poștașii se răzvrătesc : Fără condiții de muncă și fără concedii, se pregătesc de grevă

Lucrătorii Oficiului Județean al Poștei Române de la Botoșani și-au spus păsurile de Ziua Internațională a Femeii când au organizat o conferință de presă pentru a-și prezenta lista lungă de nemulțumiri.

 

Poștașii au mai multe nemulțumiri și în cazul în care nu vor fi găsite soluții la problemele cu care se confruntă la locul de muncă, se vor afla în situația în care vor înceta activitatea pe perioadă nedeterminată.

„La sărbătorile de Paște, Crăciun, 8 martie sau de ziua poștei se acordau din procentul de 2% al fondului de salarii, cadouri în bani salariaților. De 7 ani de zile nu s-a mai dat un leu. Și nu s-a dat, motivul fiind că nu are compania bani. Mai mult decât atât, în luna decembrie datorită depășirii fondului de salarii pentru că nu s-a făcut rectificare bugetară la timp, am ajuns în imposibilitatea de a ne lua salariile. Motiv pentru care compania ne-a acordat câte o zi liberă neplătită ca să iasă cumva din acest impas”
Constantin Ispir, lider sindical Oficiul de Poștă Botoșani.

Printre revendicările poștașilor se regăsesc următoarele:
-    Acordarea procentului de 2% din fondul de salarii pentru reluarea subvenționării biletelor de odihnă și tratament, întreruptă de 3 ani, din ordinul directorului general Ion Smeianu
-    Reacordarea cadourilor în bani prevăzute în CCM 2008 – 2018 cu ocazia sărbătorilor legale
-    Acordarea sporului de până la 35% salariaților cărora li se repartizează volumul parțial sau total de activitate al altor salariați care nu sunt prezenți din prima zi de înlocuire a acestora
-    Acordarea anuală a concediilor de odihnă
-    Încadrarea agenților poștali care lucrează în centre de tranzit pe timp de noapte, în grupă de condiții speciale de muncă, în scopul diminuării vârstei de pensionare
-    Deblocarea și ocuparea imediată a posturilor vacante rezultate din normare
-    Majorarea procentului de 11% folosit în prezent pentru stabilirea numărului de salariați necesar pentru înlocuirea celor aflați în concediu de odihnă
-    Achiziționarea în regim de urgență a unor softuri performante și rețelei informatice
-    O singură aplicație care să fie folosită de toate oficiantele
(G.E.)