Portariuc și demisia lui Ponta: Este poate cel mai bun prim ministru din ultimii 25 de ani

Primarul Ovidiu Portariuc a văzut la televizor că Victor Ponta și-a depus mandatul și, odată cu el, întreg Guvernul.

 

Edilul de Botoșani a arătat că decizia prim-ministrului l-a luat pe nepregătite..
”M-a surprins, acum am văzut la TV, deși nu are absolut nici o vină și nici o legătură cu ceea ce s-a întâmplat. Este poate cel mai bun prim ministru din ultimii 25 de ani, vorbim aici de rezultate obiective pe cei trei ani, economia a crescut an de an, veniturile populației și investițiile”, a declarat Ovidiu Portariuc.
A mai spus că, în opinia sa, Ponta este unul dintre puținii politicieni onorabili de pe scena națională.
”Victor Ponta a arătat că este un om de onoare, poate printre puținii care sunt la ora actuală la nivel central în clasa politică, a înțeles nemulțumirile celor care demonstrează și, încă o dată repet, chiar dacă nu are absolut nici o vină, face acest gest, sigur că ne-a surprins pe toți, dar îi înțeleg decizia, înțeleg presiunea la  care a fost supus”, a mai spus Ovidiu Portariuc, președinte executiv PSD Botoșani..
Mai departe liderul PSD Botoșani a arătat că nu consideră că social/democrații au trebui să iasă de la guvernare.
(G.E.)