Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a declarat joi că își asumă public decalarea termenului de finalizare a lucrărilor de reabilitare a Teatrului Mihai Eminescu, cauzate de problemele constatate la structura de rezistență a clădirii.
Cu această ocazie, edilul le-a cerut politicienilor să nu mai folosească această temă în interes politic sau de imagine.
„Fac un apel către toți politicienii botoșăneni să nu mai facă presiuni în ceea ce privește derularea lucrărilor de la Teatrul Eminescu. Acolo s-au constatat probleme grave la structura de rezistență care trebuie tratate cu mare atenție. Nu vreau să avem la Botoșani o tragedie de genul celei de la clubul Colectiv din Capitală. Prefer să terminăm mai târziu, decât să riscăm prăbușirea clădirii peste spectatori. Îi rog pe politicieni să abandoneze demagogia când e vorba de siguranța cetățenilor din orașul nostru”, a declarat Portariuc.
Referitor la amenințările fostului președinte al PC Botoșani, Paul Onișa, că va cere implicarea Direcției Naționale Anticorupție pentru a investiga cum s-au derulat lucrările la Teatrul Mihai Eminescu, primarul a arătat că, indiferent de amenințări nu va încălca procedurile legale privind regimul construcțiilor.
„Pentru mine cel mai important lucru e siguranța cetățenilor care vor intra în acea clădire. Dacă domnul Onișa vrea să cheme DNA-ul, n-are decât! Dar poate că cercetările s-ar putea îndrepta împotriva celor care fac presiuni ca eu să încalc procedurile și normativele privind siguranța construcțiilor. Va răspunde domnul Onișa dacă teatrul se prăbușește la primul cutremur?”, a întrebat retoric primarul Ovidiu Portariuc.