Portariuc: Nu mă ocup de dl Flutur pentru 2.000 – 3.000 de euro, eu mă ocup de milioane de euro

 

Asemenea altor cazuri în care a anunţat diverse lucruri negative la adresa predecesorului în funcţie şi în cel al procesului deschis de împotriva lui Cătălin Flutur, actualul primar susţine că nu a avut vreo legătură şi că a aflat de la jurnalişti despre acest litigiu.

Primăria Botoşani i-a acţionat în judecată pe fostul edil şef şi pe ex-viceprimarii Florin Ghiorghiţă, Romulus Eram şi Cătălin Alexa fiindcă au primit un spor pentru condiţii vătămătoare de lucru, fapt considerat nelegal de către Curtea de Conturi. Instituţia a imputat câteva mii lei fiecăruia şi cum nici unul nu a achitat integral suma s-a deschis un proces.
„Noi avem peste 300 de procese. Nu e vorba de primar care dă în judecată, e o decizie a Curţii de Conturi care trebuie dusă la îndeplinire de către executivul Primăriei. Am rugat colegii între timp să îmi dea o informare pentru că nu ştiam exact despre ce este vorba”, a spus Ovidiu Portariuc.
[[banner]]
Mai exact, Cătălin Flutur are de înapoiat 2.492 de lei, Romulus Eram 3.384 de lei, Florin Ghiorghiţă 9.949 de lei, iar Cătălin Alexa 6.276 de lei. Actualul primar a evitat să dea mai multe informaţii, susţinând că acest proces nu intră în preocupările sale importante.
„Eu nu mă ocup de dl Flutur pentru 2.000 – 3.000 de euro, eu mă ocup de milioane de euro şi o să vă informez în curând şi de milioane de euro. Astea, 2.000 de euro, 1.500 de euro, se ocupă cei de la Direcţia Economică, respectă deciziile Curţii de Conturi, ce trece de un milion de euro mă ocup”, a afirmat Ovidiu Portariuc.
Încă de la învestirea în funcţie edilul şef a promis dezvăluirile afacerilor cu „firmele de casă ale PDL”, lucru pe care nu l-a mai făcut. (S.B.)
CITEȘTE:
 Fostul primar Flutur a înapoiat 7.000 de lei Primăriei