Portariuc îi dă un ghiont lui Ţurcanu şi prin vicele Pavăl: Ţin să îl felicit

 

Târgul Agro-Zoo de la Staţiunea de Cercetare Popăuţi nu a fost singurul lucru pe seama căruia primarul Ovidiu Portariuc i-a adus reproşuri preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani. Vineri dimineaţă la sediul PSD Botoşani edilul şef a venit împreună cu Paul Pavăl, vicepreşedintele social-democrat al CJ Botoşani.
Paul paval Ovidiu Portariuc atac Florin Turcanu

Vicele PSD a remarcat raportul de activitate mai mare al preşedintelui PNL

Acesta a cerut organizarea unor deplasări a aleşilor de la judeţ în localităţile unde instituţia derulează proiecte majore, precum noua rampă de gunoi, reabilitarea Mănăstirii Coşula sau asfaltări.
„Cred că ar fi în sprijinul celor spuse de dlui o vizită efectuată de către consilierii judeţeni în teren. Mulţi dintre domniile lor nu ştiu decât din şedinţele de Consiliu Judeţean despre proiectele la care lucrăm”, a afirmat Paul Pavăl referitor la solicitarea lui Florin Ţurcanu adresată consilierilor de a susţine un credit de angajament pentru lucrări la drumuri.
Acesta a mai spus că a primit prin poştă un raport de activitate al preşedintelui CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, despre care a remarcat că este mai mare decât al primarului de Botoşani.

În opinia lui Portariuc, la CJ unul e cu munca, altul cu reclama

Imediat a luat cuvântul chiar Ovidiu Portariuc, care a subliniat meritele lui Paul Pavăl în activitatea Consiliului Judeţean, dând de înţeles că o bună parte dintre realizările de acolo îi aparţin, însă Florin Ţurcanu şi le însuşeşte.
„Îi mulţumim dlui vicepreşedinte pentru activitatea pe care o desfăşoară la Consiliul Judeţean. Poate de multe ori nu e atât de vizibilă şi atât de vocală, aşa cum este a unora sau a altora care ies şi se bat cu pumnul în piept, dar este un om care are expertiză tehnică în spate, care îşi vede de proiecte, realizând o mare parte din lucrurile care se întâmplă acolo şi pentru asta ţin să îl felicit”, a afirmat Ovidiu Portariuc.
Paul Pavăl este vicepreşedinte la CJ Botoşani din luna ianuarie a acestui an.  
CITEŞTE ŞI:
 Pavăl pus la colţ de Ţurcanu: Exclus să se oprească lucrările la spital
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Portariuc îi dă lui Ţurcanu în cap cu Agro-Zoo: Jumătate a fost organizat de către mine