Portariuc fericit la victoria cu Dinamo: Facem tot ce putem să ajutăm FC Botoşani

 

Primarul municipiului Botoşani a fost prezent la meciul dintre FC Botoşani cu formaţia Dinamo II care s-a soldat cu o victorie pentru gruparea fanion a judeţului la un scor de 5 – 1. Primarul a fost martorul unui spectacol fotbalistic de excepţie în faţa a mii de suporteri care s-au bucurat de rezultatul final.


Ovidiu Portariuc a aplaudat modul în care au abordat acest meci roş-alb-albaştrii şi a apreciat forţa cu care aceştia s-au impus în teren, rezultatul final reflectându-se pe tabela de marcaj.
Mă bucur că am putut să ajung, am ţinut neapărat să ajung la meci chiar dacă am întârziat vreo 15 minute. Am văzut dorinţă, determinare din partea jucătorilor, am văzut bucurie în public, susţinere pentru echipă, toate elementele care ne fac să avem încredere că vom promova. Cred că obiectivul e din ce în ce mai aproape şi mai realizabil şi mă bucur pentru asta. Vreau să asigur botoşănenii că suntem alături de FC Botoşani, de echipă şi facem tot ce putem să îi ajutăm în demersul lor”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

CITEŞTE:
 ACUM: FC Botoşani luptă de trei puncte cu Dinamo II – 5 - 1 FINAL
De asemenea, edilul şef a promis sprijin din partea municipalităţii pentru fotbalul botoşănean mai ales prin obiectivul îndrăzneţ pentru care se luptă jucătorii de la FC Botoşani. Ovidiu Portariuc a declarat că deja discuţiile privind investiţiile în infrastructura stadionului sunt avansate pentru ca meciurile din liga I să fie disputate la Botoşani. „Noi am făcut tot ce ţine de noi şi cred că în perioada următoare şi aici dl. viceprimar poate să vă dea toate amănuntele tehnice, pentru că de aproximativ o săptămână în fiecare zi a avut întâlniri cu acest obiectiv, deci facem tot ce putem pentru a juca aici în Botoşani primul meci”, a mai spus primarul.
CITEŞTE:
 Duel înfrigurat cu câinii mici pe Municipal - GALERIE FOTO