Portariuc dă de pământ cu Florin Țurcanu: Trafic de influență, ultraj, amenințări la familie

Printr-un comunicat de presă, primarul Ovidiu Portariuc aduce la cunoștința botoșănenilor faptul că președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu ar fi amenințat membrii familiei consilierilor și primarilor din PNL care nu au fost de acord cu migrația forțată. Redăm mai jos integral comunicatul trimis de edilul orașului.

 

Migrația forțată, amenințări

Florin Țurcanu a recurs la cel mai murdar șantaj împotriva aleșilor locali ai PNL. Se umblă cu amenințări la membrii familiei consilierilor și primarilor liberali care nu au fost de acord cu migrația forțată la care au fost supuși de conducerea PNL. Astazi, consilierii judeteni ai PNL au fost fortati sa-si reconfirme apartenenta la propriul partid din teama presedintelui Florin Turcanu de a-i pierde. Acestora li s-a pus o foaie alba de hartie in fata si nu au iesit din camera pana nu au semnat. Acțiunea domnului Țurcanu de a-și amenința proprii colegi de partid, care au fost aleși în administrația locală, reprezintă o încălcare clară a Codului Penal. Prin comportamentul său, domnul Țurcanu intră din nou în sfera Codului Penal.

”Florin Țurcanu se face vinovat de trafic de influență”

Președintele Consiliului Județean și președintele PNL Botoșani se face vinovat de infracțiunea de ultraj, pentru amenințările exercitate asupra aleșilor locali ai PNL că ei sau membrii familiilor lor își pot pierde mandatele sau funcțiile deținute în administrație. De asemenea, Florin Țurcanu se face vinovat de trafic de influență pentru că își folosește influența politică și administrativă pe care o are pentru a amenința persoane pentru a obține un folos politic pentru partidul său. Florin Țurcanu se face vinovat de infracțiunea de ultraj în formă agravantă pentru că face uz de funcția sa politică și administrativă pentru a-i amenința pe aleșii locali liberali și pe membrii familiilor acestora. Florin Țurcanu nu are niciun drept să-i forțeze pe aleșii locali ai PNL, sub amenințarea pierderii mandatului sau a funcțiilor altor membri ai familiei, să stea într-o alianță a Răului, care nu a fost legitimată de votul electoratului.

Aleșii locali PNL sunt forțați să meargă în celălalt bloc politic

În 2012, au fost două mari blocuri politice care au avut candidați în alegeri: blocul anti-Băsescu, reprezentat de USL și blocul pro-Băsescu reprezentat de PDL. Aleșii locali ai PNL au fost votați pentru că au făcut parte din blocul politic anti-Băsescu. Acum însă, sunt forțați să meargă în celălalt bloc politic. Practic sunt forțați și amenințați să deturneze voința alegătorilor.
CITEȘTE:
 Țurcanu și majoritatea din CJ : Eu sunt un singur om și lupt cu un sistem