COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din Botoșani

Meteorologii au emis o avertizare meteo de tip cod galben de ceață pentru județul Botoșani.

 

Codul galben de ceață este valabil până la ora 9:00 pentru mai multe localități din județul Botoșani. 

 

Din această cauză se reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

 

Localitățile vizate sunt: Ungureni, Albești, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Havârna, Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Gorbănești, Manoleasa, Hlipiceni, Păltiniș, Vlăsinești, Todireni, Mileanca, Dângeni, Santa Mare, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Concești, Românești, Mitoc, Adășeni și Răuseni.

 

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, adresăm conducătorilor auto recomandarea de a adapta viteza la condițiile de drum. Circulați prudent pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic!”, au transmis pompierii botoșăneni.

 

(Foto: stirileprotv.ro)