Portariuc cu imaginea adversarului la pământ : Oameni profund corupți, profund imorali

Ovidiu Portariuc nu a făcut prea multe declarații de ordin administrativ la adresa lui Florin Țurcanu demis din funcția de președinte al Consiliului Județean de prefectul Costică Macaleți. A făcut însă unele declarații politice.

 

Nu știu dacă este ceva de comentat, până la urmă este o decizie administrativă, o decizie legală, dacă vreți să mergem într-o zonă politică putem discuta. Din punct de vedere strict legal, lucrurile cred că au fost puse la punct de dl. prefect, nu am eu ce să comentez pe această temă”, a spus printre altele președintele executiv al PSD Botoșani.
Ovidiu Portariuc a adăugat că a dus aproape singur un război împotriva lui Florin Țurcanu pe care l-a criticat cu privire la unele tendințe administrative care nu au fost din cele mai fericite.
”Dacă e să discutăm politic sigur că am fost unul dintre adversarii politici ai dlui Țurcanu vreme de aproape doi ani de zile și am avut multe lucruri să-i reproșez atunci când multă lume nu îndrăznea să comenteze sau să ridice cuvântul sau privirea la adresa domniei sale. Se pare că în ziua de azi atunci când să află într-o altă situație încep să apară o multitudine de contestatari și oameni care încep să-i reproșeze diverse lucruri”, a menționat liderul PSD.
Ovidiu Portariuc a avut și un mesaj adresat lui Florin Țurcanu dar și pentru unii din marele PNL de la Botoșani: ”Îi urez multă sănătate, decizia îi aparține domniei sale ce va face în viitor, este un om tânăr, un om care poate oricând să o ia de la capăt. Oricum văd foarte mulți oameni din PNL, mulți dintre ei din vechiul PDL care din punctul meu de vedere sunt mult mai vinovați decât dl. Țurcanu, oameni profund corupți, profund imorali care acum încearcă să iasă în prima linie și să dea lecții de moralitate celorlalți. Poate ar fi bine să învețe și ei din ceea ce se întâmplă în aceste zile nu numai în Botoșani ci și în țară și să fie mai atenți pe viitor”.
(G.E.)
CITEȘTE:
Împăratul Țurcanu nu renunță la tron: Moral, eu sunt președinte ales!