Portariuc a început în acte atacul la HSR – AFLĂ ce a cerut Primăriei

 

Candidatul Uniunii Social Liberale la Primăria Botoşani şi-a pus în practică anunţul făcut în prima parte a lunii privind încercarea de reziliere a contractului încheiat de municipalitate cu SC Hi Speed Recovery SRL. El a solicitat instituţiei eliberarea mai multor documente privind relaţia cu HSR.
În primul rând s-a cerut eliberarea contractului propriu-zis şi a actelor adiţionale. „Se poate să fi fost încheiat în anumite condiţii şi să fi fost modificat ulterior”, a motivat Ovidiu Portariuc. Apoi, s-au cerut documentele financiare privind încasările din parcomate, blocări-deblocări şi ridicări de maşini pentru se afla dacă redevenţa a fost corect calculată. „Avem informaţii că HSR se afă în întârzieri de câteva luni în ceea ce priveşte plata redevenţei”, a mai afirmat consilierul PSD. În cadrul organizaţiei s-a creat o echipă de lucru formată din patru membri în vederea adoptării celei mai bune soluţii în legătură cu HSR, alesul social-democrat contrazicând edilii în ceea ce priveşte imposibilitatea rezilierii contractului cu firma în cauză. „Eu nu cred că nu poate fi modificat. Este un contract care defavorizează clar Primăria şi care poate fi analizat şi reziliat. Dacă ei nu ştiu o să îi ajutăm noi”, a spus Portariuc. În varianta PSD serviciile prestate în prezent de HSR ar putea fi executate de Eltrans sau Urban Serv. Deocamdată municipalitatea nu i-a răspuns consilierului PSD, însă acesta speră ca în zece zile să primească toate actele solicitate.
CITEŞTE ŞI:
 Portariuc anunţă proceduri de reziliere a contractului cu HSR–O mare porcărie