Popovici mulţumit de victoria cu Tricolorul Breaza

 

Victoria înregistrată în meciul cu Tricolorul Breaza l-a satisfăcut pe antrenorul Cristi Popovici, în ciuda modului în care a decurs prima parte a partidei. De asemenea, tehnicianul grupării locale susţine că victoria este cu atît mai importantă cu cît este ultima pe teren propriu din acest campionat. „Pericolul era că dacă azi nu reuşeam să ne impunem şi să facem un joc bun rămînean iar cu un gust amar cum am păţit ultima etapă din tur cu Steaua, care ne-a măcinat toate sărbătorile chiar şi au fost trei puncte foarte importante la momentul acela, începeam returul de pe o altă poziţie cu trei puncte în plus, de asta am zis că nu ne dorim să fie o surpriză neplăcută pentru noi”, a declarat Cristi Popovici, antrenor principal FC Botoşani. Tehnicianul şi-a felicitat elevii, după ce iniţial a recunoscut că i-a cam certat la pauză. „Felicit băieţii că au făcut lucrurile cum trebuie mai puţin în prima repriză pentru că au intrat puţin cam pe vîrfuri, la pauză ne-am mai certat puţin şi a doua repriză zic eu că se puteau marca cinci, şase goluri după cum a decurs”, a mai afirmat Cristi Popovici. Nu în ultimul rînd, Popovici a declarat că i-a plăcut adversara din penultima etapă, care a pus ceva probleme echipei sale. „Breaza este o echipă destul de bună care ne-au pus probleme, nu se compară de exemplu cu echipa care am găsit-o la Rîmnicul Sărat, cum nu se compară cu meciul nostru din tur la ei în care puteam să cîştigăm mai clar decît azi, adică acolo a părut o echipă mai „moartă”, acum chiar mi-ai plăcut, au adus cîţiva jucători buni”, a mai spus Popovici. În meciul cu Breaza şi-a făcut debutul şi portarul Liviu Afloarei care la puţine minute de la intrarea în teren a provocat un fault soldat cu un 11 metri acordat de arbitrul central. „L-am băgat şi pe Afloarei să debuteze după ce s-a antrenat un an şi ceva cu noi. La el s-a văzut mai mult tracul, este prima dată, îşi dorea foarte mult lucrul acesta şi cînd a intrat era vînăt tot la faţă. Era 3-0 şi el era emoţionat, aşa e, emoţii la debut”, a declarat Cristi Popovici.