Atacantul Bogdan Ghiceanu pare să fi intrat într-o pasă extrem de proastă din care nu a mai reuşit să iasă în acest retur de campionat. Jucătorul are un singur gol marcat în cea de-a doua parte a sezonului competiţional, şi în ciuda votului de încredere acordat de conducerea tehnică, nu a reuşit să îşi întregească palmaresul. Lucru de altfel recunoscut şi de Cristi Popovici care susţine că nu ştie ce se întîmplă cu atacantul. „Şi el este supărat pe chestia asta, chiar şi acum după joc am vorbit cu el, era botos, nu e mulţumit nici el că nu îi iese nimic, altceva aşteptam cu toţii de la el în returul acesta, din păcate nu a reuşit să marcheze decît un gol, poate eu ştiu în momentul cu Sportul cînd a ratat acel penalty, cu toate că el nu e un jucător pe care să îl apese prea mult o eventuală nereuşită. A intrat într-o pasă proastă şi e păcat. A avut situaţii bune, a fost unul la unul cu portarul, nu a reuşit să dea gol, a avut centrarea lui Codreanu în faţa porţii la care putea să o bage, la stopuri el nu poate să oprească mingea. Mai sunt şi momente din astea cînd eşti mai puţin inspirat eu l-am lăsat să joace tot meciul”, a declarat Cristi Popovici, antrenor principal FC Botoşani.