Popovici după scorul de tenis:Dacă pierdeam cu 2 – 0 pentru noi era aproape acelaşi lucru

 

Antrenorul roş-alb-albaştrilor a recunoscut superioritatea totală a gazdelor, Pandurii Târgu Jiu, care au învins duminică pe FC Botoşani cu 6 – 1 într-un meci din etapa a XI –a. Tehnicianul a menţionat totuşi că, dacă echipa marca la 0 – 0 sau chiar la 3 – 0, desfăşurarea ulterioară a partidei putea fi alta. Redăm mai jos cele mai importante declaraţii făcute de Cristi Popovici la Dolce Sport.
cristi popovici pandurii fc botosani

"Am vrut să jucăm curajos"

"Am reuşit să primim şase goluri într-un singur joc, câte trei goluri pe repriză, cu toate că până acum nu am primit decât opt goluri”.
„Pandurii nu prea au ratat astăzi, plus şi sistemul pe care l-am ales, am vrut să jucăm curajos, cu două vârfuri, le-am oferit spaţii şi asta s-a văzut în faţa unei echipe cu calitate foarte bună care pot face diferenţa”.
„Dacă facem o derulare a meciului, am avut o primă situaţie, poate altfel s-ar fi desfăşurat ostilităţile, pe când Pandurii au reuşit să marcheze pentru prima data când au intrat în joc”.
„Am încercat să revenim în joc, dacă marcam la 3 -1…”.

„Clasarea noastră pe locul 4 a dat multe iluzii suporterilor noştri"

„E un duş foarte rece pentru noi, e un joc în urma căruia trebuie să tragem concluziile importante pentru că ne aşteaptă un joc cel puţin la foarte greu şi cu siguranţă nu se va mai întâmpla lucrul acesta etapa viitoare”.
„Clasarea noastră pe locul 4 a dat multe iluzii suporterilor noştri, celor care înconjoară echipa (…). Mai sunt foarte multe meciuri, trebuie să ne reamintim că suntem o echipă nou promovată”.
„Până la urmă e o înfrângere, dacă pierdeam cu 2 – 0 pentru noi era aproape acelaşi lucru pentru că tot nu adăugam nici un punct în clasament”. 
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 FC Botoşani a luat-o rău la Pandurii, 6 – 1 scor final