Popovici cu gust amar: Spuneţi-mi o singură ocazie a Săgeţii

 

La finalul partidei încheiată la egalitate în faţa echipei Săgeata Năvodari, Cristi Popovici a ţinut să sublinieze faptul că FC Botoşani continuă să fie învinsă după trei etape în prima ligă iar semi-eşecul de sâmbătă seară nu poate fi catalogat ca un reper general pentru evoluţia elevilor săi. Tehnicianul a mai menţionat că atmosfera de după meci ar fi fost alta dacă nu ar fi existat greşeala apărării din minutul 87 care practic a dărâmat publicul spectator.

Nu ştiu câtă lume se gândea la începutul campionatului că am fi putut câştiga 7 puncte în cazul în care nu ar fi fost greşeala din minutul 87. Noi am declarat de la începutul campionatului, nu o să existe vreo echipă în prima ligă cu care să venim să facem ce vrem noi cu ea la Botoşani”, a comentat Cristi Popovici.

"Cu ajutorul nostru au reuşit să ne egaleze"

Tehnicianul a declarat că FC Botoşani rămâne cu un puternic gust amar mai ales din cauza faptului că oaspeţii nu au avut ocazii la poartă, apropiindu-se sporadic de buturile lui Curileac, lucru care nu se poate spune şi despre gruparea locală care a dominat jocul şi care a avut o cascadă de ocazii nefructificate la cea adversă. „Am reuşit să marcăm foarte repede, gol în repriza a doua, în continuare zic eu că la fel Săgeata nu a putut să ne pună în mare dificultate, a venit însă lovitura liberă laterală în care şi cu ajutorul nostru au reuşit să ne egaleze exact când ne era aproape lumea mai dragă”, a mai declarat antrenorul de la FC Botoşani.
Popovici a ţinut o şedinţă la vestiare după meci unde printre altele a încercat să-i încurajeze pe jucători pentru a le ridica moralul transmiţându-le că la fotbal greşelile sunt inerente. Cât despre declaraţiile lui Valeriu Iftime cu privire la jocul defensiv făcut după marcarea golului dar şi prin schimbările operate în teren, Popovici a evitat să comenteze. „Părerea dânsului, eu nu comentez, eu vă spun ce cred eu despre joc, ce spune dl. Iftime, spune dânsul”, a explicat Cristi Popovici.

"El a cerut schimbare"

Scoaterea de pe teren a lui Cârjan s-a datorat cererii acestuia de a ieşi după ce a suferit o accidentare, la finalul jocului având glezna umflată şi fiind incert pentru etapa viitoare. „El a cerut schimbare, a spus că nu mai poate”, a mai declarat Popovici.
În încheierea declaraţiei sale de la conferinţa de presă, antrenorul roş-alb-albaştrilor a mai menţionat că nu ştie cât de echitabil este rezultatul în condiţiile în care Săgeata Năvodari nu a avut nici o ocazie cu excepţia celei oferită cadou de FC Botoşani când au egalat scorul. Cristi Popovici a mai afirmat că l-a încurajat pe Vasile Curileac, practic cel răspunzător pentru primirea golului pentru o greşeală într-un meci de campionat în condiţiile în care astfel de greşeli pot apare chiar şi la competiţii mondiale.
CITEŞTE:
 Iftime enervat de retragerea în apărare : Eu în locul lui Popovici mai băgam un portar