În urmă cu aproape un secol, regele Ferdinand I a înființat două sate în județul Botoșani, ambele purtând numele vlăstarului regal abia născut, Mihai I. Astfel s-a născut satul Principele Mihai, denumirea fiind schimbată în 1947.
În Parohia Tudor Vladimirescu din Protopopiatul Botoşani s-a oficiat duminică, 11 august 2019, Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi. Această parohie este una misionară şi are nevoie de susţinerea şi de rugăciunile creştinilor ortodocşi.
Credincioşii Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoşani s-au rugat duminică, 11 august 2019, împreună cu enoriaşii din Parohia „Sfinţii Arhangheli”-Tudor Vladimirescu-Albeşti, Protopopiatul Botoşani. Un sobor de preoţi a oficiat Taina Sfântului Maslu, răspunsurile la strană fiind oferite de către Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani, scrie ziarullumina.ro.
Părintele misionar protopopesc Petru Fercal a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a amintit că „săvârşirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor de pâine şi vin în dumnezeiescul Trup şi Sânge, iar ca scop, sfinţirea credincioşilor, care, prin acestea, dobândesc iertarea păcatelor şi moştenirea Împărăţiei cerurilor”.
Părintele paroh Ioan Apetri a mulţumit părintelui Petru Fercal şi enoriaşilor Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” pentru implicare, dăruire şi dragostea faţă de semeni, de neam şi de satul românesc.
La sfârşitul slujbei, creştinii din cele două parohii au luat parte la o agapă frăţească, în curtea bisericii. În acest timp, Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” a susţinut un concert de cântări patriotice şi de cântece închinate satului românesc.
„Pe tot parcursul popasului duhovnicesc, prezenţa copiilor a oferit o trăire şi o bucurie deosebită”, a relatat preotul Petru Fercal.
În satul Tudor Vladimirescu, aflat la 60 de kilometri de oraşul Botoşani, sunt 142 de familii de ortodocşi, aproximativ 280 de familii aparţinând cultului penticostal, ce au casă de adunare, şapte familii de baptişti şi trei familii de adventişti. Localitatea este o aşezare rurală îndepărtată, fiind renumită mai ales pentru natalitatea sa sporită.
Satul unde astăzi se nasc cei mai mulţi copii din judeţ a purtat odinioară un nume ilustru. Până în anul 1947 s-a numit Principele Mihai. Poveştile locului, dar şi documentele arată că până în 1921 nu existau decât câteva bordeie pe locul actualului sat.
„În 1921 au avut loc două evenimente importante. Pe de o parte s-a dat legea rurală prin care erau împroprietăriţi ţăranii, iar în toamnă se năştea moştenitorul Principelui Carol, fiul regelui României, Ferdinand I. Fiind un motiv de bucurie, bunicul vlăstarului regal, botezat Mihai, a hotărât înfiinţarea a două sate, în judeţul Botoşani, care să poarte numele nepotului. Unul în actuala comună Albeşti şi celălalt în comuna Avrămeni. Astfel, la Albeşti pe locul bordeielor din capătul moşiei Rânghileşti s-a născut satul Principele Mihai”, a adăugat preotul misionar protopopesc Petru Fercal.
Astăzi satul nu se mai numeşte Principele Mihai, ci Tudor Vladimirescu, denumirea fiind schimbată în 1947.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: