Ponta contracandidat la prezidențiale de-un… botoșănean

Victor Ponta mai are un contracandidat în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. Un jurist din Botoșani a anunțat că va intra în cursa internă din interiorul Partidului Social Democrat (PSD) pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale din noiembrie.

 

Victor Octav Nițu a trimis conducerii centrale a PSD documentele prin care își manifestă intenția de a-l contracandida pe Victor Ponta în cursa pentru nominalizarea reprezentantului PSD pentru Cotroceni.
"Indiferent de poziția care va fi luată de Congresul National PSD, vă rog ca până la acea data, liderii PSD să nu vă considere deja candidatul partidului, argumentele pentru ca dv. să rămâneți prim-ministru fiind mult mai numeroase decât participarea la o candidatură cu o victorie probabila dacă se va ajunge în turul doi", se arată în adresa transmisă inclusiv președintelui PSD, Victor Ponta.
Victor Octav Nitu, care este simplu membru PSD, este jurist la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani. 
CITEȘTE:
 Spitalul Judeţean îşi ia de la Tecuci banii daţi aiurea la Sanomed