Pompierul erou a devenit cetățean de onoare al municipiului Botoșani - FOTOGALERIE

Iulian Rotariu, singurul român care a alergat în deșertul Gobi se afla în timpul liber când a izbucnit incendiul de la mansarda blocului de pe Împărat Traian. A sărit pentru a-și ajuta colegii și alerga dintr-o parte în cealaltă pentru a interveni.

 

El este românul care a alergat pentru copiii cu autism și a ieșit al patrulea din lume. A alergat neîncetat timp de o săptămână în condiții potrivnice.

Și a devenit eroul nostru, al botoșănenilor, al românilor.

De astăzi, prin votul dat de consilierii locali, Iulian Rotariu, pompierul erou este și cetățean de onoare al municipiului Botoșani.

”Vreau să vă mulțumesc pentru modul în care ați votat și să vă spun că acest om extraordinar, o să-l invităm să-i înmânăm diploma în cadru festiv și să încercăm să-l ajutăm în continuare să participe și la alte competiții”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

Primarul a declarat că Iulian Rotariu a făcut ca în România să se vorbească despre Botoșani, cu mândrie și respect. (G.E.)