Pompierii solicitați în zeci de misiuni la Botoșani în ultimele 24 de ore

Pompierii botoșăneni au intervenit în 21 de situații de urgență.

 

Acestea au vizat:

 

-acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 14 situații;

 

-patru alte intervenții (asigurare  măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor - P.S.I. la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD, deblocare uși, sablare carosabil, sprijin pentru Inspectoratul de Poliție Județean -IPJ);

 

-stingerea a trei incendii produse în locuințe / gospodării, astfel:

 

-La Victoria / Hlipiceni, unde ardea o anexă gospodărească. La solicitare s-au deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar din comună. Când au ajuns la fața locului, forțele de intervenție au constatat că ardea acoperișul anexei unei locuințe și o magazie, pe aproximativ 40 metri pătrați. Incendiul a fost lichidat în aproximativ jumătate de oră, pompierii reușind să limiteze extinderea acestuia și la casa de locuit. Cel mai probabil, incendiul s-a produs de la metalul topit rezultat de la un aparat de sudură care a aprins materialele plastice din apropiere. 

 

-Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și de la Darabani au fost solicitați să intervină la un incendiu care a cuprins o casă nelocuită din localitatea Miorcani. Când au ajuns la locul intervenției, aceștia au constatat că ardeau două camere și acoperișul locuinței, cu posibilitate de propagare la gospodăria învecinată. Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore. Cel mai probabil, incendiul s-a produs de la fumatul în locuri neprotejate corespunzător.

 

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.