Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ( ISU) Botoșani, vor fi la datorie în zilele de Crăciun.
Salvatorii botoșăneni vor fi la datorie și în perioada 22 - 26 decembrie 2023. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor medical.
Pentru ca sărbătorile de iarnă să fie prilej de bucurie pentru întreaga familie, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
- verificați și, dacă este cazul, reparați coşurile de evacuare a fumului, astfel încât acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
- curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor;
- îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.
- nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitați supraîncărcarea acesteia;
- nu puneți hainele la uscat, pe sobă;
- în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
- amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
- focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
- stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
- nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
- depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.
- nu folosiți instalaţii de iluminat ornamental cu defecţiuni sau improvizaţii;
- deconectați de la rețeaua electrică toate aparatele atunci când nu le utilizați;
- nu folosiți conductori electrici neizolați corespunzător;
- efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
- echipați tabloul electric cu siguranțe corect dimensionate.
- asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
- nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
- amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
- nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;
- stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
- nu adormiţi cu lumânările aprinse.