Polițiștii scot în stradă de Paști peste 600 de cadre și aproape 100 de autospeciale

În perioada Sărbătorilor Pascale, peste 600 de poliţişti vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii vor fi prezenţi pe principalele artere rutiere, în localităţile urbane şi rurale, în special în zona lăcaşurilor de cult sau a altor locuri de pelerinaj şi zone de agrement, pentru prevenirea oricăror evenimente neplăcute, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

 

Manifestările religioase şi culturale, inclusiv cele ce se vor petrece în aer liber, cu participarea anunţată a unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele de agrement impun adaptarea corespunzătoare a activităților desfăşurate de structurile IPJ Botoşani în perioada Sărbătorilor de Paşti.
Astfel, în perioada 30 aprilie – 2 mai a.c., pe lângă dispozitivul curent, peste 600 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale, folosind 84 de autospeciale, vor acţiona pentru prevenirea producerii oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor.
Dispozitivele de ordine şi siguranţă publică vor acţiona cu precădere în proximitatea lăcaşurilor de cult, atât în patrule pedestre, cât şi auto.
Totodată, lucrătorii din cadrul Poliţiei Transporturi îşi vor intensifica în această perioadă activităţile de patrulare a trenurilor de călători, în staţii şi triaje şi vor avea în mod deosebit în atenţie verificarea asigurării pazei bunurilor şi a valorilor monetare.
Poliţiştii rutieri, folosind autospeciale dotate cu echipamente de măsurare a vitezei, vor acţiona pe 12 tronsoane intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizării circulaţiei şi combaterii vitezei excesive.