Polițiștii locali „puși la treabă” de șoferii care încalcă regulile

Zeci de conducători auto sancționați pentru nerespectarea regulilor de circulație.

 

În intervalul 29-31 ianuarie 2024, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumuri Publice, au acționat pentru depistarea şi sancționarea conducătorilor auto care au oprit autovehiculele în alte locuri decât cele special amenajate, nu au respectat semnificația indicatoarele rutiere referitoare la staționare, dar și pentru parcarea autoturismelor în parcările cu plată amenajate pe raza municipiului, fără achitarea taxei.

 

De asemenea, polițiștii locali au asigurat și măsuri de fluidizare a circulației, în special în intervalele de timp când se realizează intrarea și ieșirea de la cursuri a elevilor.

 

Pentru nerespectarea regulilor de circulație (oprirea și staționarea vehiculelor) conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 – au fost aplicate 37 de sancțiuni cu amendă în cuantum total de 5.810 lei și 6 sancțiuni potrivit H.C.L. nr. 292/2017, pentru parcarea fără achitarea taxei de parcare/depășirea timpului de parcare.

 

Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în sfera de competență a Poliției Locale.