Polițiștii din trei localități au dat năvală peste comercianți: dosare penale și zeci de amenzi

Poliţiştii Secţiei 4 Dorohoi, Secţiei 5 Mihăileni şi Secţiei 6 Pomîrla, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Botoşani au desfăşurat marți acţiuni în al doilea municipiu al județului, pe linia prevenirii şi combaterii actelor de comerţ ilicit.

 

201 persoane


au fost legitimate şi 156 autovehicule controlate în trafic.


De asemenea, au fost efectuate controale la 12 agenţi economici.


Cu prilejul acţiunilor, au fost dispuse 24 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi însumând  6.800 de lei, pentru abateri de la normele rutiere şi de la normele privind activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii.


Totodată, au fost confiscate 1.720 de ţigarete, de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina, fără documente legale, fiind întocmite în acest sens patru dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

 

 

DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store