Polițiștii botoșăneni, vizită într-un centru al statului de la Botoșani

Aceștia au desfășurat o serie de activități în complexul de apartamente în care copiii locuiesc.

 

Miercuri, 20 septembrie 2023,  polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și cei din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, în parteneriat cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoșani au desfășurat o serie de activități alături de tinerii instituționalizați la Complexul de Apartamente Floare de Colț Dorohoi.

 

Aceștia au primit  recomandări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte în diferite situații de risc, implicațiile consumului de droguri la vârsta adolescenței.  Discuțiile au vizat legislația în vigoare în domeniul consumului şi traficului drogurilor, exemple de situații în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicați în alte infracțiuni din sfera traficului de substanțe interzise, precum şi consecințele legale ale acțiunilor acestora, se menționează într-un comunicat transmis de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

Specialiștii din cadrul CPECA Botoșani le-au explicat elevilor ce sunt drogurile,  ce efecte au, din ce sunt obținute, în vederea conștientizării riscurilor la care se pot expune. 

 

Tematica prezentată s-a axat și pe identificarea situațiilor de risc asociate plecărilor din unitatea de protecție, pe luarea măsurilor de prevenire adecvate pentru a evita unele situații de victimizare, precum și pe importanța conduitei preventive. Un comportament teribilist la vârsta adolescenței se poate transforma într-o tragedie, iar dispariția  poate reprezenta o perioadă plină de riscuri de victimizare, cum ar fi riscul de a deveni consumator de droguri, riscul de a fi traficat sau de a deveni victimă a unor agresiuni sexuale.

 

(Sursa foto - BZI)