Poliţiştii au intrat în forţă în Centrul Vechi şi Parcul Tineretului

 

Poliţiştii din municipiul Botoşani, cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale – IPJ Botoşani, au organizat miercuri seară o acţiune pe linia asigurării şi menţinerii ordinii şi siguranţei publice. Aceasta s-a desfăşurat în intervalul orar 20.30 – 22.00, în Parcul Tineretului şi în Centrul Vechi.
romi centrul vechi Botosani 2

15 amenzi

La acţiune au participat peste 30 de poliţişti şi patru jandarmi. Poliţiştii au legitimat 86 de persoane, 36 dintre acestea fiind atenţionate asupra comportamentului necorespunzător manifestat în locuri publice. Au fost controlate 25 de autovehicule. Totodată, 15 persoane au fost amendate potrivit legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sau OUG nr.195/2002 privind regimul circulaţiei pe drumurile publice. Printre alţii, Ioan I., de 33 ani, din Albeşti, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.500 lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocare de scandal şi refuz de legitimare.

20 de grupuri dispersate

De asemenea, poliţiştii au procedat la dispersarea a 20 de grupuri de persoane care prin comportamentul lor tulburau liniştea şi ordinea publică. Două persoane au fost conduse la sediul Poliţiei pentru a li se stabili identitatea şi clarificarea unor aspecte privind prezenţa acestora în zonele unde s-a desfăşurat acţiunea.
„Întrucât menţinerea ordinii publice şi îmbunătăţirea climatului de siguranţă a cetăţenilor sunt obiective permanente pe agenda de lucru a poliţiştilor botoşăneni, astfel de acţiuni se vor desfăşura şi în perioada următoare, atât pe raza municipiului Botoşani, cât şi a celorlalte localităţi urbane din judeţ”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Botoşani.
VEZI ŞI:
 Puradeii au dat năvală în fântânile europene din Centrul Vechi, poliţiştii locali sunt disperaţi, liderii romilor iar se simt discriminaţi