Cazurile în care polițiștii ajung să fie loviți de unii botoșăneni sunt destul de frecvente. De cele mai multe ori protagoniștii unor astfel de incidente sunt persoane aflate sub influența alcoolului.
Astfel că pe rolul instanțelor ajung frecvent dosare în care sunt judecate persoane pentru comiterea unor infracțiuni de ultraj. Este și cazul unui bărbat care aflându-se sub influența alcoolului ar fi lovit cu palma peste față un agent de poliție chemat pentru aplanarea unui conflict. Ba mai mult i-ar fi distrus și uniforma.
Procesul s-a desfășurat la Judecătoria Botoșani, iar luna aceasta instanța a dat sentința în acest caz. În fața instanței, bărbatul a susținut că doar „l-a atins cu palma” pe polițist. Și a fost de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.
Instanța a decis să-i acorde o pedeapsă cu suspendare și a stabilit un termen de supraveghere de doi ani. Timp în care va trebui să respecte o serie de măsuri.
„.În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 93 alin. (1) C.pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate”
Se arată în decizia instanței
Va trebui să frecventeze și un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
De asemenea, va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Gorbăneşti sau în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani.
Totodată va trebui să-i dea polițistului suma de 1.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: