Agresorii băiatului din Coțușca, luați ca din oală de polițiști... pur și simplu i-au lăsat nervii

Duminică seară, doi tineri dintr-o comună din Botoșani au bătut cu bestialitate un copil. Totul a fost filmat, iar întâmplarea a ajuns și la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

 

Cei doi agresori, D.E. și A.C locuiesc în satul Crasnaleuca, acolo unde s-a petrecut și incidentul și s-au ales cu dosar penal după ce au bătut crunt un copil.

 

”Cei doi tineri sunt cercetați penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe,”

Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.

 

Unul dintre aceștia a fost găsit de polițiști la domiciliu, iar celălalt la școală. Deocamdată nu au fost reținuți și nici nu li s-a aplicat vreo amendă. Cei doi agresori nu au putut nega agresiunea și au spus că totul a plecat de la un conflict spontan.

 

De altfel, unii oameni din comuna Coțușca au și avansat după incident varianta că adolescenții erau cam iritați și, pur și simplu, au dorit să își verse nervii pe cineva.

 

Rămâne de văzut dacă oamenii legii vor considera că trebuie trimiși în judecată sau nu.

 

      

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store