Poezia unui elev din Botoșani, fiu de medici, în plină pandemie: ”Şcoala brusc s-a terminat/ Tătaru Nelu ne-a dat/ Vacanţă nelimitat”

Un dascăl din Botoșani și-a provocat elevii să scrie un text mai aparte, fără să se gândească o clipă că va avea parte de surprize.

 

Iar surpriza avea să vină de la un copil, fiul unor medici, care, spune dascălul, ”a simţit apăsarea acestei perioade mai accentuat”.

 

”Cel mai bun ”barometru” al timpurilor pe care le trăim sunt copiii. Mai ales cei care sunt la şcoală! Şi ai noştri copii, fiind în clasă terminală, au încheiat ciclul primar ”neterminaţi", cu un gol mare în suflet. Din păcate, acest gol va rămâne acolo pentru toată viaţa. Va fi o amintire tristă, urâtă. Noi nu am făcut nicio petrecere de final pentru că AM RESPECTAT regulile stării de urgenţă, nu am avut un moment festiv aşa cum ne-am dorit şi cum ne-am imaginat. Online-ul este rece! Oricât ar fi tehnica de avansată, de minunată, de... de... nu poate înlocui trăirile emoţionale, bucuriile sufletului. Bucuriile adevărate! Pentru cine ţine la ele şi pentru cine înţelege că suntem OAMENI, nu ROBOŢI!!!”,

Florentina Dănilă, profesor pentru învățământul primar, Liceul Pedagogic Botoșani

 

Dascălul botoșănean spune că, pentru a păstra legătura cu elevii și în timpul vacanței, a mai ”aruncat” din când în când câte o provocare.

 


(Florentina Dănilă)

 

”Ultima a fost să scrie un text în care fiecare enunţ să înceapă cu un cuvânt care respectă ordinea alfabetică. Am primit creaţii foarte frumoase. Copii talentaţi şi sensibili! Dar am descoperit şi un ”poet”. Un copil care provine dintr-o familie de medici şi care a simţit apăsarea acestei perioade mai accentuat! Dragii de ei! Oare care va fi impactul în timp asupra lor?! Frica aceasta ce ne-a fost inoculată zi de zi s-a transmis şi copiilor, chiar dacă părinţii au încercat să gestioneze bine din punct de vedere emoţional această perioadă”,

Florentina Dănilă, profesor pentru învățământul primar, Liceul Pedagogic Botoșani

 

Poezia transmisă de către elev – care se înscrie regula cerută, aceea ca fiecare vers să respecte ordinea alfabetică – se numește ”Corona” și surprinde nu doar tristețea în care acești copii s-au cufundat, ci și revolta adunată în aceste ultime luni de pandemie.

 

 

Corona

 

A veni Corona

Bat-o vina!

Carantina ne înnebuneşte,

Donald Trump prostii vorbeşte.

 

Eu port mască-n magazin

Fiindcă nu avem vaccin.

Grea e viaţa-n carantină

Habar n-am cât o să ţină.

 

Iarăşi stăm închişi în casă,

Jalea mare nu ne lasă.

Kilograme de făină

Lumea adună nebună.

 

Măştile mult s-au scumpit

Nicăieri nu-s de găsit.

Oamenii au înnebunit,

Panica i-a despărţit.

 

Rău tare m-am supărat

Şcoala brusc s-a terminat.

Tătaru Nelu ne-a dat

Vacanţă nelimitat.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store