PNL și USR și-au împărțit cu scântei șefia instituțiilor, ”Salvați România” pune mâna pe câteva unități de stat cheie – LISTA

Votarea de către ambii consilieri locali ai Uniunii Salvați România a amendamentului la bugetul orașului prin care s-au suplimentat cu 597.000 de lei alocațiile către Direcția Servicii Publice Sport și Agrement (DSPSA) condusă de liberalul Eugen Țurcanu nu este una întâmplătoare. Opțiunea pro PNL a celor doi useriști survine unei întâlniri tensionate

 

Condiție liberală: ori votați cu PNL la municipiu, ori nu mai avem ce împărți


Întrunirea a avut loc la sediul organizației județene a PNL și, printre alții, din partea celor două formațiuni au participat: Costel Șoptică, Dan Nechifor, Sorin Cornilă, Verginel Gireadă, Cătălin Flutur, Viorel Iliuță, respectiv Andrei Drancă, Raluca Curelariu, Marcel Gheorghiță, Ady Hobjilă.


Liberalii le-au reproșat useriștilor că prin votul dat în Consiliul Local au ajutat pesediștii să își impună consiliul de administrație pe care îl doreau la SC Eltrans SA și că atitudinea lor este contrară coaliției guvernamentale, în care PNL și USR sunt principalele partide.


Ca atare, când s-a trecut la împărțirea posturilor în fruntea serviciilor publice deconcentrate, peneliștii au condiționat întreaga negociere și punerea ei în practică de susținerea de către cei doi consilieri USR a proiectelor PNL în Consiliul Local, ba chiar solicitându-li-se să participe înaintea ședințelor de CL la întruniri cu grupul liberal care să fie prezidate de Cătălin Flutur.

 

Greu cu Raluca


Raluca Curelariu le-ar fi răspuns că nu poate garanta un vot alături de PNL indiferent de condiții, doar în baza faptului că liberalii și useriștii se află într-o coaliție guvernamentală, afirmând în prezența președintelui USR Botoșani că absolut nimeni nu îi poate impune cum să voteze, nici măcar... Andrei Drancă.


A confirmat practic ceea ce, mai mult sau mai puțin oficial, deputatul Andrei Drancă i-ar fi transmis omologului Costel Șoptică după ședințele tensionate pe seama CA-ului de la SC Eltrans SA și anume că respectiva consilieră ”este incontrolabilă”.


Ca și în alte rânduri, Andrei Drancă a refuzat să răspundă apelurilor inițiate de reporterul Botoșăneanul, deși Parlamentul îi suportă o parte a cheltuielilor telefonice.


A reacționat în cadrul ședinței primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă răspunzându-i direct consilierei de la municipiu că, în aceste condiții, nu poate exista vreo înțelegere privind atribuirea funcțiilor în fruntea instituțiilor.

 

Un 25% foarte interesant pentru USR


În ciuda acestui impediment, s-a discutat totuși despre repartizarea instituțiilor cu subordonare guvernamentală. S-a convenit că organizațiile județene nu au puterea de a schimba șefii structurilor de forță, adică Poliția, Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și că aici pot părea modificări în conducere doar dacă ministerele vor considera că este cazul.


S-a ajuns astfel la aproximativ 40 de unități de stat care pot fi supuse unei negocieri, din care 75% să revină PNL, iar 25% USR.


Instituțiile care revin USR

 

INSTITUȚIE PARTIDUL CARE DEȚINE ÎN PREZENT ȘEFIA
Biroul Vamal de Interior fără apartenență politică
Casa de Asigurări de Sănătate PSD (se organizează concurs în această perioadă)
Inspectoratul de Stat în Construcții PSD
Garda de Mediu PSD
Autoritatea Rutieră Română PNL
Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier ALDE
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor ALDE
ANIF – Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Botoșani PSD
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale PSD
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – director adjunct  
Direcția Județeană pentru Cultură PNL

 

Aproape jumătate dintre cele 11 posturi vizate sunt ocupate de pesediști, lăsându-se impresia că liberalii au încercat să paseze la USR unități conduse de social-democrați, adică acolo unde schimbarea directorilor este mai dificilă. De asemenea, s-a cedat și o parte a celor subordonate Ministerului Transporturilor și Infrastructurii întrucât ministru este Cătălin Drulă de la USR.

 

PNL ține de IȘJ


Useriștii ar fi dorit și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), acolo unde în curând Gabriel Hârtie de la Pro România își încheie mandatul, însă liberalii ar fi refuzat deoarece au o persoană în partid căreia i s-a promis de multă vreme propulsarea în această funcție. Ei nu ar fi de acord nici măcar să cedeze vreun post de inspector școlar general adjunct, ci doar de inspector.


În plus, au nevoie de controlul IȘJ întrucât este considerată o instituție cheie prin care PNL poate atrage voturile reprezentanților Partidului Pro România în Consiliul Județean și Consiliul Local.


Discuții ar mai fi fost și pe seama Inspectoratului Teritorial de Muncă, însă în acest caz liberalii au avut surpriza să afle că useriștii îl sprijină tot pe Leo Kohut, nimeni altul decât actualul liberal care ocupă postul de inspector șef.


Rămâne însă de văzut și cum vor reușit PNL și USR să își impună propriii oameni la șefia serviciilor publice deconcentrate deoarece în jur de zece unități de acest tip sunt conduse de social-democrați care oficial au dat concurs și care pot fi mai greu îndepărtați din funcții.

 

Noii șefi depind de... Eltrans


Deși oficial nu s-a stabilit clar acest lucru, declanșarea întregului plan ar putea depinde de votul pe care cei doi aleși municipali de la USR îl vor da din nou pentru CA-ul de la SC Eltrans SA.

 

Și asta pentru că prefectul ar putea să ceară Consiliului Local revocarea hotărârii prin care PSD cu sprijinul USR a numit cinci persoane în consiliul de administrație al companiei de transport.

 

Desemnarea unui nou CA ar intra astfel din nou în plenul municipal, iar de această dată useriștii ar trebui să voteze alături de peneliști pentru ca negocierea privitoare la serviciile publice deconcentrate să rămână vigoare.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store