PMP Botoșani de la blonda lui Băsescu: În favoarea primilor doi candidați s-au implicat reprezentanți ai serviciilor secrete

Președintele PMP, Elena Udrea, a acuzat, miercuri, implicarea unor reprezentanți ai serviciilor secrete în campania electorală, folosiți pentru a-i sabota candidatura „în favoarea primilor doi competitori”. Redăm mai jos un comunicat remis de PMP Botoșani:

 


În favoarea celor doi candidați au intrat reprezentanți SIE

Cred că în favoarea celor doi candidați au intrat și reprezentanți a serviciilor secrete. O spun cu toată responsabilitatea unui candidat la Președinția României”, a afirmat Elena Udrea într-o conferință de presă la sediul partidului.
Prezidențiabilul PMP a făcut referire, în acest sens, la „o schemă cunoscută deja, folosită de oameni din SIE”, „pe rețeaua Voiculescu”, cuprinse în analize făcute de „cunoscători ai mecanismelor oculte din spatele faptelor".
 „Informația publicată pe un site din Germania, potrivit căreia aș fi implicată în dosarul EADS a apărut după o schemă cunoscută deja, folosită de oameni din Serviciul de Informații Externe. Aceștia sunt folosiți în astfel de situații tocmai pentru a lansa atacuri care, apoi, să fie preluate în România pe rețeaua Voiculescu. De aceea, nu m-a mirat văzând astăzi că acest atac a fost preluat la România TV, la Antena 3, oameni deja avizați asupra apariției acestor informații din care au făcut mari subiecte de dezbatere”, a afirmat Elena Udrea.

Strategie de campanie împotriva Elenei Udrea

Candidatul PMP la președinție a calificat toate acuzațiile formulate la adresa sa drept o „strategie de campanie”, care „are drept țintă electoratul Elenei Udrea, decisiv pentru câștigarea Președinției”.
„E un atac nemaiîntâlnit la adresa unui candidat din ultimii 25 de ani din România. Faptul că sunt acuzată fără argumente și fără probe de lucruri cu care nu am nicio legătură arată că este un atac concertat, este o strategie de campanie electorală, care are ca țintă electoratul Elenei Udrea”, a punctat liderul Partidului Mișcarea Populară.
Elena Udrea a explicat că, în ultima vreme, „tot mai multe voci” i-au cerut să renunțe la candidatură „în favoarea unui candidat de dreapta”. „În ultimele 48 de ore, personal, la partid, în teritoriu, pe surse, direct, oficial, neoficial, mi se cere să renunţ la candidatură în favoarea unui candidat. Este încă o probă că bătălia care se duce în acest moment este pentru a muta electoratul Elenei Udrea în favoarea unui candidat dintre cei doi de pe primele două locuri în turul doi, şi anume Ponta sau Iohannis”, a declarat Elena Udrea.
Președintele PMP a negat ferm orice implicare în dosarele Microsoft sau EADS.
 „Nu am nicio legătură cu afacerea Microsoft. Încercarea de a mă asocia cu posibila implicare a fostului meu soț în dosarul Microsoft este forțată și făcută doar pentru a avea un nou motiv de atac. (...) Nu  am cum să am legătură cu dosarul EADS. Nu am fost ministru, nu am avut nicio calitate oficială în timpul semnării contractelor pentru EADS. Cine dorea să știe într-adevăr dacă aș putea să fiu sau nu implicată sunt miniștrii de Interne care au gestionat acest contract. Este exclus ca numele meu să fi fost implicat în acest dosar”, a conchis Elena Udrea.
CITEȘTE:
 PMP Botoşani transmite de la Elena Udrea: O prezență mai mare la vot înseamnă înfrângerea lui Victor Ponta