Unii botoșăneni nemulțumiți de întreruperea apei de săptămâna trecută au făcut plângeri la sediul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC).
Astfel, potrivit șefului CJPC, Mirel Rogalschi au fost înregistrate număr de șase reclamații din care două online și patru directe, în urma întreruperii furnizării apei de săptămâna trecută. Cele 6 cereri sunt numai de la cetățeni deoarece acest sediu nu primește reclamații și de la agenți economici.
Reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor(CJPC) au înregistrat reclamațiile, iar aceștia și se vor adresa furnizorului de apă pentru a vedea cauzele care au determinat întreruperea. În cazul în care nu s-au respectat clauzele contractuale sau regulamentul de furnizare, vinovații vor fi sancționați.
„Trebuie să vedem în primul rând dacă au încălcat ceva. La contractul de furnizarea apei vine o anexă, iar în anexă s-ar putea să existe termene pentru avarii sau excepții de la furnizare în cazuri de forță majoră care să fie acoperite de întreruperea respectivă. Trebuie să vedem dacă ei au de exemplu ca și furnizorii de energie și gaz niște termeni de remediere. Trebuie să studiem să vedem în ce mod au încălcat termenii”,
Mirel Rogalschi, comisar șef CJPC Botoșani
Anul trecut Nova Apaserv a mai fost sancționată în momentul când efectua debranșări pentru furnizorii care plătiseră deja pentru acest serviciu.
Este vorba despre acele condominii unde existau datorii uriașe, doar la o parte din abonați. Cei de la compania de apă au făcut debranșarea pe scara întreagă, fiind afectați inclusiv botoșănenii cu facturile la zi.