Plic cu bani găsit lângă liftul Prefecturii

 

Un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean a găsit marţi în jurul orei 15:00 un plic cu bani lângă uşa liftului de la Palatul Administrativ. Plutonierul Marius Lupaşcu se afla în timpul serviciului la sediul Prefecturii şi a observat că în respectivul plic se află mai multe bancnote.
L-a ridicat şi a constatat că sunt 200 de lei şi un aviz de la o societate, pe numele unei persoane din localitatea Havârna. În urma cercetărilor efectuate jandarmul a identificat-o şi sunat-o pe cea care pierduse plicul, astfel încât Catinca C. a revenit la Prefectură şi în prezenţa unui martor i s-a înmânat plicul cu bani. Persoana care l-a pierdut a declarat că a fost în interes de serviciu la Palatul Administrativ şi într-o clipă de neatenţie a pierdut plicul. Ea a mulţumit plutonierului pentru că i-a înapoiat banii.