Pionierat în sărăcie! Povestea eolienei de la Bucecea întreruptă de hoții locali, centrala a „trăit” puțin peste un an și a rămas bibelou – FOTOGALERIE&VIDEO 

Botoșănenii care ajung în sudul țării, în concedii sau în interes de serviciu, sunt fericiții privitori ai celui mai mare parc de centrale eoliene care a fost construit în urmă cu mai bine de un deceniu la Fântânele-Cogealac. Și în Moldova a existat o pornire firavă și curajoasă deopotrivă la Bucecea - Botoșani. Însă povestea de succes de atunci a avut un final oglindit în specificul zonei, vestit mai degrabă prin prisma sărăciei.  

 

Anul 2020.  

 

În sudul țării, parcul compus din 250 de turbine continuă să genereze energie verde. Un sincron de elice ce poate fi observat pe o distanță de câțiva kilometri. Acolo se află cel mai mare parc eolian de uscat din Europa care generează într-un singur an peste 1.600 de TW de energie electrică.  

 

Producţia eoliană realizată de parcul eolian CEZ într-o lună ar fi putut asigura energia verde pentru oraşele Filiaşi, Dăbuleni, Calafat, Câmpulung şi Curtea de Argeş, adică peste 46.000 de case, timp de un an de zile. 
 

Proiectul a costat 1,1 miliarde de euro, a fost inaugurat în anul 2011 și este deținut de o companie din Cehia. Județul Constanța a ajuns grație acestei importante investiții pe primul loc în România în domeniul proiectelor de energie regenerabilă.  

 

A fost odată și la Botoșani...

 

Și la Botoșani a existat un început. În micul orășel Bucecea, unde specialiștii din domeniu au găsit o zonă propice pentru dezvoltarea unei investiții similare. Au fost făcute tot felul de măsurători specifice și s-a stabilit că în această zonă vântul bate cu o viteză de 4,5 metri pe secundă.  

 

În anul 2007 un om de afaceri din Suceava a construit prima și singura turbină din județul nostru.   

 

 

Primăria Bucecea i-a concesionat în acest scop 100 metri pătraţi de teren. Centrala eoliană a fost amplasată imediat la ieşirea din Călineşti, cu o înălţime de aproape 40 de metri, pala elicei are 11 metri, iar ansamblul din vârful turnului, şapte tone. 

 

 

A fost inaugurată atunci de oficialitățile județene fiind invitați și șefi de ministere de prin Capitală. Centrala electrică a funcționat însă o lună de zile, după care localnicii au sustras un cablu și a fost nevoie să fie comandat un altul din Germania.  

 

„Eoliana nu mai funcţionează în momentul de faţă. A funcţionat foarte bine, dar s-a furat o bucată de cablu de acolo şi până să se aducă altul din Germania nu funcţionează. Avea contract cu E.ON Moldova şi furniza energie la sistemul naţional. Poliţia are cazul în lucru, dar e puţin probabil să le dea de urmă”,  

declara în 2007 Andron Țimpău, primarul orașului Bucecea 

 

 

Odată rezolvată problema ivită, eoliana s-a mai rotit în jur de 15 luni după care a avut noi probleme tehnice cauzate de defecțiunea unui generator.  

 

Și asta a fost.  

 

Investitorul a abandonat proiectul care părea atunci promițător și și-a căutat alte medii propice să investească pe meleaguri străine. Turbina de la Bucecea a rămas solitară la intrarea în Bucecea devenind parte din peisaj. Nu mai stârnește nici curiozitate, nici interes la acest moment.  

 

Rămâne doar un proiect trecut pe lista eșecurilor.  

 

Primarul din 2007 este același și în 2020.  

A văzut proiectul în fașă, apoi l-a urmărit murind.  

 

„Nu mai funcționează de ani buni pentru că acel investitor de la Suceava s-a retras, este plecat în străinătate, am impresia că a trecut pe alt gen de afaceri și a cam renunțat la afacerea asta. Eu am mai avut o discuție cu el, dânsul spune că va veni să continue, dar nu știu...”, 

Andron Țimpău, primarul orașului Bucecea 

 

„Îi așteptăm cu brațele deschise”

 

În anii care s-au scurs, au mai existat ușoare intenții de resuscitare a eolienei și chiar de extindere a așa-zisului parc.  

 

„Vor să mai vină, chiar se pretează foarte bine pentru un parc eolian aici, sperăm că vor veni. Au fost și alți investitori care au făcut măsurători și chiar le-a plăcut, este o zonă bună care să producă energie pentru sistemul național. Noi îi așteptăm cu brațele deschise” 

Andron Țimpău, primarul orașului Bucecea 

 

Primăria Bucecea nu poate prelua turbina deoarece ea mai poate fi readusă la viață doar de un furnizor atestat de energie electrică. Eoliana nu are nevoie nici de măsuri pentru conservare pentru a nu se deteriora de trecerea timpului.  

A înlemnit într-o așteptare încăpățânată în speranța că poate va mai simți vreodată vânt în elice.  

 

 25 de parcuri eoliene sunt la acest moment la nivel național. 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store