Pieţarii, protest la Primărie pentru şeful Pieţei Centrale – FOTO&VIDEO

 

Comercianţii din Piaţa Centrală s-au unit şi au adunat în jur de 400 de semnături pe care le-au înaintat Primăriei exprimându-şi astfel susţinerea pentru Constantin Isac, şeful Pieţei Centrale care este vizat pentru a fi înlocuit din cauza unor nereguli care au ajuns în atenţia primarului Ovidiu Portariuc.

Drept urmare, vineri în jurul orei 10:30 un grup de aproximativ 15 comercianţi din Piaţa Centrală s-au deplasat la Primărie având semnăturile şi un memoriu pentru a cere edililor să renunţe la decizia de înlocuire a lui Constantin Isac, schimbare pusă pe considerente politice. „Am venit să îl susţinem pe dl. Isac să rămână şef de piaţă, a fost un om pentru fiecare, a lucrat corect, nu ne-a jignit, ne-a înţeles pe fiecare în toate problemele şi vreau să rămână el în continuare, este o jignire împotriva dumnealui, nu este adevărat, numai minciuni”, a spus unul dintre pieţari. „Nu este el principalul vinovat de tot ce se întâmplă în piaţă şi i s-a reproşat că nu şi-a făcut bine treaba cu cei care se ocupă cu valută, cu ţigări…este schimbare de ordin politic, este joc politic nu ţine de competenţa d-lui Isac acuzaţiile care i se aduc, deci s-a schimbat culoarea, trebuie să se schimbe şi şefii”, a declarat un altul. „Este bătaie de joc la adresa lui, de când a fost referendumul tot îl lovesc care mai de care din toate părţile”, a mai explicat un comerciant. Oamenii care s-au deplasat la Primărie au ţinut să sublinieze faptul că sunt producătări şi nu „samsari” şi că acceptă în orice moment controale atât la acte cât şi la domiciliu pentru a face dovada acestui lucru.

Grupul de nemulţumiţi a discutat cu viceprimarul Cosmin Andrei timp de aproximativ o oră în sala de audienţe de la parterul instituţiei, uşa fiind păzită de poliţişti locali iar un echipaj de jandarmi fiind pregătit să intervină în cazul în care lucrurile ar fi degenerat. Au participat la întâlnirea cu pieţarii şi şefii de la Urban Serv, respectiv Liviu Constantin Toma, Simion Drelciuc şi Viorel Negru. „Sunt într-adevăr reprezentanţii comercianţilor din Piaţa Centrală care au venit cu un tabel cu 400 de semnături, tabel prin care susţin ca administratorul pieţei să rămână în continuare dl. Isac. Am discutat şi le-am promis că vom ţine cont şi de părerea lor”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoşani.
protest Primarie pietari
Pe de altă parte, viceprimarul a mai menţionat că sesizările primite din partea jandarmilor şi poliţiştilor l-ar viza tocmai pe şeful Pieţei Centrale fiind adunate mai multe plângeri de la simpli cetăţeni care îşi fac cumpărăturile în zona zero a oraşului. „În acelaşi timp mai avem şi părerea cetăţenilor care îşi fac cumpărăturile în Piaţa Centrală care s-ar putea să fie diferite faţă de părerea lor. Dumnealor susţin că este un bun administrator şi că lucrurile merg în ordine în Piaţa Centrală. Noi am primit din partea instituţiilor statului de la Jandarmerie şi Poliţie nişte sesizări care îl vizează expres pe dl. Isac”, a mai spus viceprimarul. Constantin Isac ar fi acuzat printre altele că ar favoriza prezenţa aşa zişilor samsari în Piaţa Centrală în detrimentul adevăraţilor producători sau a ţăranilor care vin să vândă la piaţă o parte din produsele de prin gospodării.
CITEŞTE ŞI:
 Şeful Pieţei Centrale e pe ducă, primarul vorbeşte deja de înlocuire