Piețarii fără frică, nu dau bon pentr-o urzică: Poate să vină, să-mi ia marfa

3 aprilie 2015, ultimul cojoc pe care Baba Dochia îl scutură lasă în urmă un frig de început de iarnă. În Piața Viilor din Botoșani, comercianții îți strâng hainele mai aproape de corp, iar cumpărătorii se grăbesc să întindă banii. Tanti Elena, din Copălău, și-a adus câteva lucrușoare de vândut, și nu stă cu frica-n sân că ar putea să rămână fără marfă.

 

În presa centrală s-a tot discutat în ultima perioadă despre abuzurile pe care comisarii de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), le-ar fi comis. Grăitor este exemplul patronului firmei Killer SRL, care are magazine inclusiv în Botoșani, și căruia ANAF-ul i-a închis un magazin pentru un minus de 50 de lei în gestiune.


Ulterior, șeful ANAF a declarat că regulile se vor schimba, în sensul în care nu vor mai fi închise magazinele descoperite cu mai puțin de 300 lei în casele de marcat, potrivit stirileprotv.


În altă ordine de idei, micii comercianți, în special bătrânii care se prezintă în piețe cu produse tradiționale, dar nu au posibilitatea eliberării de bon fiscal și nu plătesc taxe pentru activitatea de comerț desfășurată, reprezintă o categorie aparte. Pe rețelele sociale s-a stârnit, la începutul primăverii, când au început să apară și vânzătorii de la sate în piețe, cu produse proaspăt culese din grădină, o revoltă împotriva agenților ANAF care fac exces de zel. S-au distribuit nenumărate articole scrise în special de bloggeri, cu poziții clare împotriva luării în vizor a acestui tip de comercianți.


În Botoșani, după zarva iscată, vânzătorii stau liniștiți. În Piața Viilor, tanti Elena, din Copălău, și-a întins pe tarabă, sub ultimii fulgi de zăpadă, o punguță cu urzici, vreo trei cu ciuperci și câteva borcane cu zarzavat. Cam tot ce ar avea nevoie o gospodină în bucătărie. Teama de control nu o cunoaște bătrâna venită din „țara usturoiului”, cum îi place ei să își descrie satul natal. „Și dacă vine controlul, eu ce să fac? Nu am bon, de unde bon? Poate să vină, să-mi ia marfa”, spune bătrâna, ridicând din umeri. Vine pe frig, de e iarnă, de e vară, și nu a știut niciodată ce e acela „Fisc”.


(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40249:Un producător de carne cu afaceri și în Botoșani le dă cu flit inspectorilor ANAF - AFLĂ motivul ]]