Petardele l-au ”ars” la buzunare, botoșăneni deranjați de zgomote - FOTOGALERIE

Pe lângă amendă, s-a luat și măsura confiscării materialelor pirotehnice.

 

În cursul zilei de marți, în jurul orei 20.50, dispeceratul Poliţiei Locale Botoşani a sesizat patrula din zona operativă cu privire la faptul că un grup de persoane tulbură liniștea publică folosind diferite materiale pirotehnice.

 

La fața locului a fost depistat numitul I.B., în vârstă de 26 de ani, care, împreună cu un grup de minori, folosea materiale pirotehnice supuse unei legi speciale, privind regimul materiilor explozive.

 

Pentru faptele sale a fost aplicată o sancțiune contravențională, cu amendă în cuantum de 400 de lei, iar articolele pirotehnice au fost confiscate conform prevederilor legale.

 

Astfel  de  acţiuni vor fi intensificate în zonă pentru descurajarea folosirii mijloacelor pirotehnice.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store