Peste 700 de botoșăneni în partidul lui Ponta – FOTOGALERIE cu noul sediu politic de la Botoșani

Deja s-ar fi înscris pe liste în Partidul Pro România sute de botoșăneni.

 

Anunțul a fost făcut de președintele executiv al partidului, Daniel Constantin care a venit la Botoșani alături de Victor Ponta.

 

Fostul ministru al agriculturii a declarat că a purtat discuții cu multe dintre persoanele care s-au aflat în sală la vizita de la Botoșani.

 

„Eu personal în ultimul an m-am văzut cu foarte mulți din cei care sunt în sală dar nu am semnat coordonarea până când nu am fost convinși că avem decizia corectă. Deci, începând de săptămâna trecută avem coordonator la Botoșani, e adevărat că am vorbit cu foarte mulți”,

Daniel Constantin, președinte executiv Pro România

 

 

 

Și că deja un număr impresionant de persoane și-a exprimat dorința de a semna adeziune la Pro România.

 

Recent a fost amenajat și noul sediu al partidului care se află pe strada Ion Pillat în clădirea în care în trecut a funcționat Inspectoratul de Stat în Construcții. Acolo vor fi invitați noii membri pentru a semna adeziunile.

 

„Mulți s-au înscris în baza de date, ca să vă dau informația corectă. În momentul de față sunt înscrise în baza de date 702 persoane. Asta nu înseamă că sunt membri. Membri, conform legii, devin în momentul în care vor semna adeziune. Ca atare în perioada imediat următoare și d-na deputat Huncă și dl primar îi vor chema pe cei care s-au înscris și vor vedea dânșii care vor deveni membri și care nu”,

Daniel Constantin, președinte executiv Pro România

Având în vedere că în sală s-au aflat și persoane cu „antecedente” de trădători, liderii Pro România au cerut coordonatorilor de la Botoșani maximă atenție la selectarea persoanelor care vor face parte din acest partid.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL:

download from google play download from apple store