Peste 40 de tineri susțin sâmbătă examen la sediul Jandarmeriei Botoșani

Vor susține proba scrisă care va fi tip grilă. 

 

42 de tineri botoșăneni vor susține mâine, 9 aprilie, proba scrisă în vederea admiterii la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" Fălticeni.

 

După ce au fost declarați admiși la proba sportivă, aceștia sunt cu un pas mai aproape de obiectivul de a deveni jandarmi și "se luptă" pentru a ocupa unul dintre cele 350 de locuri în cadrul școlii.

 

Examenul, de tip grilă, se va desfășura mâine la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani din municipiul Botoșani, str. I.C.Brătianu, nr.110-112, iar candidații vor trebui să răspundă la 90 de întrebări din tematica de concurs.

Stagiul de pregătire durează un an, perioadă în care elevii vor beneficia de cazare și hrănire în cadrul instituției de învățământ postliceal a Jandarmeriei Române, precum și de celelalte facilități ale acesteia (bază sportivă, asistență medicală, echipament etc).

 

La finalul perioadei de studiu, în urma promovării examenelor de absolvire, viitorii subofițeri vor fi repartizați să își desfășoare activitatea în unitățile Jandarmeriei Române, în ordinea descrescătoare a mediilor finale și a opțiunilor personale.

 

Toate informațiile necesare privind desfășurarea probei sunt postate pe site-ul inspectoratului, www.jandarmeriabotosani.ro , în secțiunea Carieră.

 

Recomandăm citirea cu atenție a anunțului privind desfășurarea probei scrise.

 

„Noi le urăm mult succes celor 38 de băieți și 4 fete și îi așteptăm, peste un an, să întregească colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.”,

IJJ Botoșani.