Primăvara este prilej de bucurie, la Iulius Mall Suceava! Mai ales pentru doamne și domnișoare, care, de ziua lor, au fost răsfățate cu zâmbete, flori de sezon și cadouri.
Peste 3.000 de lalele le-au colorat ziua tot atâtor cliente Iulius Mall Suceava, iar cele mai norocoase pasionate de shopping au fost declarate câștigătoarele campaniei „Primăvara este în aer!”.
De ziua lor, femeile au fost întâmpinate cu simboluri înmiresmate ale anotimpului verde, la Iulius Mall Suceava. Peste 3.000 de lalele le-au fost oferite de îndrăgita destinație de shopping și relaxare. Mesageri au fost chiar tinerii din echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitar Suceava. Acțiunea parfumată a fost primită cu zâmbete de doamnele și domnișoarele venite la cumpărături, încântate fiind de semnul de apreciere venit din partea Iulius Mall Suceava.
Tot pe 8 martie s-a încheiat și campania „Primăvara este în aer”. În urma extragerilor zilnice, 24 de persoane au fost premiate cu brățări cu charm Pandora, o bijuterie mult dorită de pasionatele de fashion. În plus, au fost oferite peste 1.500 de premii instant, constând în mărțișoare din aur Atlantis Gold, sesiuni de înfrumusețare la Carmen Style și Adria Styl, cosmetice Gerovital, aranjamente florale, bomboane de ciocolată și băuturi răcoritoare. Lista completă a câștigătorilor este disponibilă pe pagina de Facebook Iulius Mall Suceava.