Peste 20 de pompieri caută tinerii luaţi de Siret

 

După cum v-am informat la amiază, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost anunţat despre faptul că doi bărbaţi, de 24 respectiv 30 de ani, au dispărut în apele râului Siret, în timp ce încercau să-l traverseze cu o căruţă trasă de doi cai. Spre locul tragediei au plecat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, printre care şi cel de scafandri, dotaţi cu două bărci şi accesorii de căutare specifice. Acestora li s-a adăugat, în jurul orei 19.30, un alt echipaj dotat cu barcă. 18  de subofiţeri, 2 scafandri şi 2 ofiţeri continuă să-i caute şi la această oră pe cei doi tineri dispăruţi. Deocamdată s-a reuşit scoaterea la suprafaţă doar a cailor. Intervenţia este îngreunată de vizibilitatea redusă şi de lucru pe timp de ploaie.