PDL trece la Botoşani pe verde

 

Dacă ne-ar arde de glume, am putea spune că democrat-liberalii s-au plictisit să treacă pe „portocaliu” şi s-au hotărît să intre în rînd cu lumea şi să respecte culoarea „verde”. Este însă vorba de partidul care ne guvernează şi care, de ne place ori nu ne place, ne convine ori nu ne convine, ne cam decide soarta.

Aşadar, PDL îşi face campanie la Răchiţi fără vreun strop de portocaliu, fără vreun însemn al partidului, fără numele formaţiunii pe undeva. Este cred un lucru unicat în campaniile electorale de la Botoşani, ca un candidat al unui partid să îşi facă propagandă ca un independent. Strategia coincide straniu cu retragerea lui Cătălin Flutur din PDL, dar şi cu anunţul guvernanţilor de tăiere cu barda a salariilor, pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi a ce mai apucă. Este clar un semnal de distanţare a organizaţiei de la Botoşani de restul partidului, indiferent că urmează un exod spre alt partid sau că nu vor să deconteze măsurile profund antisociale ale Executivului.

Şi nu sînt singurele semne de acest gen. În urmă cu vreo lună de zile preşedintele Consiliului Judeţean spunea că funcţia pe care o are în partid este mai mult teoretică şi că îşi doreşte să activeze ca simplu membru. Unii parlamentari, mai mult sau mai puţin oficial, ameninţă cu plecarea din partid dacă vine Ţurcanu. De trei săptămîni PDL-iştii fug de jurnalişti ca... pensionarul de reducerea pensiei. N-au mai făcut o conferinţă de presă, Ghiorghiţă şi-a luat o pauză la vorbit, Flutur a evitat să dezvolte subiectul demisiei, Humelnicu e lapidar, iar pe Strugaru (Cum care Strugaru? Deputatul de Darabani, da, avem aşa ceva prin nordul judeţului) aproape că îl prinzi mai greu la telefon sau prin oraş decît pe Băsescu.

Este, fără îndoială, o acţiune bine pusă la punct de disociere a organzaţiei de la Botoşani de restul partidului sau, mă rog, de politica acestuia. Filiala cam renunţă la „portocaliu” şi trece pe „verde”. Totul e să n-o prindă „roşu” în intersecţie.

Sergiu BĂLĂŞCĂU