Perioada pandemică ce a impus restricții de circulație a avut și o parte bună iar aceasta ar fi o ușoară creștere a natalității.
Care s-a resimțit și anul acesta prin prisma numărului de nașteri care au avut loc la Maternitatea Botoșani.
În primele 10 luni ale anului 2023 s-au născut 2.027 de copii.
Este un număr raportat la bebelușii născuți în toate cele 12 luni ale anului 2022 și este unul constant. În 2022 au fost 2.474 de nou-născuți în total în Maternitatea Botoșani.
”Luna în care s-au născut cea mai mulți copii a fost septembrie, 218 copii, urmată de luna august, 213 și aprilie, 206 nou-născuți. Faptul că sunt peste 200 de copii pe lună e un număr destul de ridicat. În general media era 180, maxim 190. Încă suntem pe valorile de nașteri crescute după pandemie, când a fost un boom în primul an post-pandemic, dar probabil va scadea în anii următori”,
Carmen Zaboloteanu, medic șef secția neonatologie Maternitatea Botoșani
De asemenea a fost făcută și o statistică în privința perioadei în care au venit pe lume cei mai puțini copii.
”Luna în care s-au născut cei mai puțin copii a fost februarie, 163 de copii. Dintre acești 158 de nou-născuți au fost prematuri. Iar luna în care s-au născut cea mai mulți copii prematuri a fost luna mai, cu 23 de nou-născuți pe lună, luna în care s-a și depășit valoarea națională, procentul fiind de 11%, raportat la 21 nașteri în total pe lună”,
Carmen Zaboloteanu, medic șef secția neonatologie Maternitatea Botoșani
Dintre acești copii care s-au născut anul acesta, un număr de 500 au fost îngriți în terapie intensivă neonatală având diverse probleme medicale la naștere.
Anna Maria Rotaru, BT TV